Într-un dosar tipic, prima cifră pe care o vede persoana cercetată nu este pedeapsa, ci prejudiciul. Un raport de inspecție stabilește 2,4 milioane de lei — debit principal, dobânzi și penalități la un loc. Referatul reia suma, rechizitoriul o preia. Abia la termen cineva pune întrebarea corectă: care parte din această cifră este, în drept, prejudiciu? Răspunsul decide dacă se aplică o agravantă, dacă dosarul aparține DNA și câți ani sunt pe masă.
Pedepsele din Legea nr. 241/2005 au fost modificate prin Legea nr. 126/2024 (Monitorul Oficial nr. 437 din 13 mai 2024), aplicabilă de la 16 mai 2024. Faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)–i) se pedepsesc, în forma actuală, cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă.
Limitele au crescut de la 2–8 ani, forma anterioară datei de 16 mai 2024. Amenda rămâne alternativă, dar este rar aplicată la art. 9, în afara ipotezei din art. 10 alin. (2). Faptele incriminate, literă cu literă, sunt tratate în articolul despre faptele prevăzute de art. 9.
Art. 9 alin. (1) — forma de bază, fără majorare. Limite: 3–10 ani și interzicerea unor drepturi sau amendă.
Art. 9 alin. (2) — limitele se majorează cu 3 ani. Limite rezultate: 6–13 ani.
Art. 9 alin. (3) — limitele se majorează cu 5 ani. Limite rezultate: 8–15 ani. Cele două alineate nu se cumulează.
Pragurile sunt exprimate în euro, „în echivalentul monedei naționale". Peste 1.000.000 euro se aplică alin. (3), nu alin. (2) plus alin. (3).
ATENȚIE — pragurile de 100.000 și 500.000 euro sunt forma veche. Dacă ați citit undeva că pragurile sunt de 100.000 și 500.000 euro, cu majorări de 5, respectiv 7 ani, ați citit forma anterioară (Legea nr. 50/2013), în vigoare până la 15 mai 2024 inclusiv. Ea nu a dispărut din practică: pentru faptele săvârșite înainte de 16 mai 2024 se pune problema legii penale mai favorabile (art. 5 C. pen.), iar rezultatul nu este intuitiv. La un prejudiciu de 200.000 euro, legea veche dădea 7–13 ani (2–8, majorat cu 5), iar cea nouă dă 3–10 — noua lege e net mai favorabilă. Invers, la 60.000 euro, legea veche dădea 2–8 ani, cea nouă dă 3–10 — legea veche e mai favorabilă. Atenție însă: legea mai favorabilă se determină global, pe ansamblul instituțiilor incidente — inclusiv art. 10, rescris și el — fără combinarea celor două legi într-o lege terță.
Argumentul nu ține de preferință, ci de textul legii: art. 10 alin. (1) vorbește despre „prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile și penalitățile". Dacă prejudiciul ar include deja accesoriile, adăugarea lor separată ar fi lipsită de sens. Aceeași construcție apare la alin. (3).
Rezultă că prejudiciul este obligația fiscală principală sustrasă, iar accesoriile sunt un adaos distinct. Consecința e directă: o sumă totală de 2,4 milioane de lei, din care 1,5 milioane debit principal și 0,9 milioane accesorii, înseamnă un prejudiciu de circa 300.000 euro, nu de 480.000 euro — cu efecte asupra pragului de 500.000 euro, asupra plafonului din art. 10 și asupra competenței.
Al doilea front privește determinarea bazei: estimările organului fiscal, refuzul deducerilor aferente unor cheltuieli reale, dubla luare în calcul a acelorași operațiuni. Un prejudiciu penal nu se preia mecanic dintr-un raport de inspecție: el trebuie stabilit în procesul penal. Modul în care apar sumele uriașe după un control și contestarea deciziei de impunere sunt tratate separat.
Legea nr. 126/2024 a introdus în art. 10 alin. (2) o obligație de mare impact: „Prejudiciul se va determina în temeiul unei expertize de specialitate", iar „suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea expertizei" (art. 172–180 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător).
Prin Decizia nr. 430/2025, pronunțată la 15 decembrie 2025 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți și publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 26 februarie 2026, s-a stabilit că neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea actului de sesizare a instanței, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror.
Pentru apărare este una dintre cele mai importante evoluții ale ultimilor ani: un rechizitoriu care preia cifra din raportul de inspecție, fără expertiză dispusă în urmărirea penală, este vulnerabil. Iar dreptul de a participa la expertiză — cu obiective proprii și expert-parte — este momentul în care se poate schimba efectiv cuantumul. Modul de lucru este detaliat în articolele despre urmărirea penală în dosarele fiscale și despre apărarea în dosarul de evaziune.
În termenul din documentele de control: 6 luni–5 ani. Singura faptă din lege care se poate comite și din culpă.
Refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale și bunurile, în cel mult 15 zile de la somație, respectiv împiedicarea organelor de a intra în sedii ori pe terenuri: 1–6 ani fiecare.
Reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata, în cel mult 60 de zile de la scadență, a impozitelor și contribuțiilor din anexa legii: 1–5 ani sau amendă. Din 2024 este incriminată distinct și nereținerea lor. (Art. 6 a fost abrogat ca urmare a Deciziei CCR nr. 363/2015.)
Deținerea ori punerea în circulație, fără drept: 1–5 ani; pentru cele falsificate: 2–7 ani.
Stabilirea cu rea-credință a impozitelor, cu rezultatul unor rambursări, restituiri sau compensări nedatorate: 3–10 ani sau amendă; asocierea în acest scop: 5–15 ani. Tentativa se pedepsește.
Scheme frauduloase de TVA: transfrontalier, la cel puțin 10.000.000 euro din bugetul UE; din 2024, la cel puțin 1.000.000 euro din bugetul de stat — ambele 7–15 ani. Art. 9³ (2024): creditarea societății de o persoană fizică, cu bani proveniți din omisiunea evidențierii operațiunilor ori veniturilor — 3–10 ani sau amendă.
Legea nr. 126/2024 a modificat și competența. Potrivit art. 13 alin. (3¹) din O.U.G. nr. 43/2002, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de calitatea persoanei, infracțiunile de la art. 8, 9 și 9² din Legea nr. 241/2005, dacă în cauză — indiferent de numărul infracțiunilor concurente — s-a produs o pagubă mai mare de 10 milioane de lei.
Atenție la unitatea de măsură: pragul e în lei, nu în euro — confuzie frecventă în presă. Prin art. II al aceleiași legi, o dispoziție cu conținut identic a fost însă introdusă și în O.U.G. nr. 78/2016, atribuind aceleași infracțiuni, la același prag, și DIICOT. Suprapunerea a fost semnalată critic de doctrină încă de la adoptare și rămâne o sursă de conflicte de competență — deci un teren de apărare, întrucât urmărirea penală efectuată de un organ necompetent material atrage nulitatea absolută. Cauzele înregistrate la parchetele obișnuite anterior datei de 16 mai 2024 rămân la acestea, indiferent de valoare.
La concurs, art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal impune pedeapsa cea mai grea, plus un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte — mecanism care poate depăși rapid maximul special al infracțiunii principale.
Evaziune și fals. Prin Decizia nr. 21/2017 (recurs în interesul legii, Monitorul Oficial nr. 1024 din 27 decembrie 2017), Înalta Curte a stabilit că folosirea de facturi și chitanțe falsificate în numele unor societăți de tip „fantomă", pentru a evidenția cheltuieli fără operațiuni reale, constituie evaziune fiscală în forma art. 9 alin. (1) lit. c), fără reținerea distinctă a falsului în înscrisuri sub semnătură privată și a uzului de fals. Acuzațiile care rețin aici un concurs cu falsul trebuie contestate.
Evaziune și spălare de bani. Reținerea în concurs a spălării banilor este frecventă, mai ales ca „autospălare", și ridică probleme reale de suprapunere a actelor materiale și de confiscare. Un reper util: prin Decizia nr. 23/2017 (Monitorul Oficial nr. 878 din 8 noiembrie 2017), Înalta Curte a stabilit că, în cazul concursului dintre evaziune fiscală și spălare de bani, măsura confiscării speciale a sumelor care au făcut obiectul spălării și provin din evaziune nu se dispune concomitent cu obligarea la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului — cele două au temeiuri și finalități distincte, iar cumularea lor ar însemna o dublă recuperare.
Rețineți și art. 11: la infracțiunile din această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie — sechestrul nu e o opțiune a procurorului, ci o obligație legală.
Alături de închisoare, art. 9 prevede interzicerea unor drepturi — cel mai frecvent dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita activitatea de care s-a folosit făptuitorul (art. 66 C. pen.), pe 1–5 ani. Distinct, art. 12 prevede o decădere de drept: persoanele condamnate pentru infracțiunile din această lege nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății; hotărârea definitivă se comunică Registrului Comerțului. Pentru un antreprenor, aceasta este adesea consecința cu impactul cel mai durabil.
Societatea răspunde penal alături de persoana fizică — nu în locul ei — pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului de activitate ori în interesul sau în numele său (art. 135 C. pen.). Pedeapsa principală este amenda, pe zile-amendă (art. 137). Pedepsele complementare pot însă opri efectiv activitatea: dizolvarea, suspendarea activității, interzicerea participării la achiziții publice, publicarea hotărârii (art. 136).
Art. 80 C. pen. o permite numai când pedeapsa prevăzută de lege e închisoarea de cel mult 5 ani; art. 9 prevede 10.
Art. 83 o condiționează de o pedeapsă prevăzută de lege mai mică de 7 ani — inaccesibilă la art. 9, ca și înainte de 2024, când maximul era 8 ani.
Depinde de pedeapsa aplicată: art. 91 o permite dacă aceasta, inclusiv la concurs, e de cel mult 3 ani, condamnatul nu a mai fost condamnat anterior la închisoare mai mare de 1 an și acceptă munca neremunerată în folosul comunității.
Practic, la art. 9 alin. (1) suspendarea presupune coborârea la minimul de 3 ani sau sub el — prin circumstanțe atenuante (art. 75–76 C. pen.) ori, mai ales, prin reducerea din art. 10 alin. (2). Sub agravantele de la alin. (2)–(3), unde minimul urcă la 6, respectiv 8 ani, suspendarea devine inaccesibilă fără o cauză legală de reducere.
Art. 10 alin. (2) prevede: prejudiciul acoperit integral, prin plată efectivă, până la primul termen de judecată → limitele se reduc la jumătate; iar dacă prejudiciul recuperat astfel este de până la 1.000.000 euro inclusiv, se poate aplica amenda. Dacă plata intervine ulterior primului termen și până la judecarea definitivă → limitele se reduc cu o treime.
Beneficiul se aplică tuturor inculpaților, chiar dacă nu au contribuit la plată (alin. (4)), dar nu și celui care a mai săvârșit o infracțiune din aceeași lege în ultimii 5 ani (alin. (6)). Cifric, la art. 9 alin. (1), reducerea la jumătate transformă 3–10 ani în 1 an și 6 luni – 5 ani — ceea ce deschide, realist, calea suspendării sub supraveghere. Distinct funcționează cauzele de nepedepsire din art. 10 alin. (1) și (3), tratate în articolul despre acoperirea prejudiciului, și reducerea la jumătate a limitelor pentru cel care denunță fapta și înlesnește tragerea la răspundere a participanților (alin. (5)).
Prescripția. Potrivit art. 154 C. pen., termenul general este de 8 ani pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 — cazul art. 9 alin. (1) — și de 10 ani pentru cele pedepsite cu închisoare între 10 și 20 de ani, cum sunt formele agravate. Prescripția specială intervine când termenul e depășit cu încă o dată (art. 155 alin. (4)): 16, respectiv 20 de ani. O chestiune tehnică merită ridicată explicit: calificarea agravantelor de la alin. (2)–(3) — variante agravate ori simple cauze de majorare în sensul art. 187 C. pen. — mută termenul de la 8 la 10 ani. Peste acestea se suprapune art. 10¹, introdus în 2024: termenul curge „de la data sesizării organului fiscal sau de la data sesizării organului de urmărire penală, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii infracțiunii". Fiind o normă mai severă, nu se aplică faptelor comise anterior datei de 16 mai 2024.
Decisiv. Art. 10 tratează accesoriile ca adaos distinct față de prejudiciu, ceea ce susține teza că prejudiciul este debitul principal sustras. Dacă o parte din cei 600.000 euro reprezintă dobânzi și penalități, suma poate coborî sub pragul de 500.000 euro, iar agravanta de la art. 9 alin. (2) devine inaplicabilă. Cuantumul se stabilește prin expertiză, nu preluând cifra din raportul de inspecție.
Nu neapărat. Competența DNA se activează la o pagubă mai mare de 10 milioane de lei, nu de euro. În plus, cauzele cu care parchetele obișnuite au fost sesizate înainte de Legea nr. 126/2024 rămân la acestea, indiferent de valoare.
Nu. Reducerea la jumătate a limitelor este obligatorie, dar amenda este facultativă („se poate aplica") și numai dacă prejudiciul recuperat este de până la 1.000.000 euro inclusiv. Instanța poate aplica tot închisoarea, în limitele reduse.
Da — dizolvarea este una dintre pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice (art. 136 C. pen.), alături de suspendarea activității sau interzicerea participării la achiziții publice. Este o măsură de ultimă instanță, dar riscul este real, iar răspunderea firmei nu o exclude pe cea a administratorului: cele două se cumulează.
Material informativ, actualizat la 18 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual. Prezumția de nevinovăție operează până la o hotărâre definitivă.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.