ANAF a ajustat prețurile de transfer și a impozitat un profit pe care firma-mamă îl impozitase deja în Germania. Sau Italia și România vă consideră amândouă rezident și vă cer impozit pe aceleași venituri. Contestația atacă actul român; instanța judecă actul român. Niciuna nu poate obliga celălalt stat. Pentru asta există o procedură separată, mult mai puțin folosită decât ar trebui, și reformată recent.
Procedura amiabilă este mecanismul prevăzut în articolul dedicat din fiecare convenție de evitare a dublei impuneri, prin care autoritățile competente ale celor două state se consultă pentru a elimina o impozitare neconformă cu convenția. În România, potrivit art. 282 din Codul de procedură fiscală, autoritatea competentă este ANAF, prin Direcția prețuri de transfer și acorduri de preț în avans.
Cererea se depune în termen de trei ani de la comunicarea actului sau a notificării impozitării neconforme, de orice persoană afectată, indiferent de rezidență, și poate fi depusă și înainte ca dubla impunere să se producă efectiv. ANAF încearcă întâi o soluție unilaterală, apoi negociază cu celălalt stat. Pentru cazurile europene, Directiva (UE) 2017/1852 și Convenția de arbitraj 90/436/CEE adaugă termene și arbitraj obligatoriu. Acordul se implementează prin decizie de soluționare, care modifică actul de impunere.
ANAF majorează profitul filialei din România, dar același profit a fost impozitat la societatea afiliată din alt stat. Fără ajustare corelativă acolo, grupul plătește de două ori. Este cazul clasic al procedurii amiabile și, în Uniune, al Convenției de arbitraj.
Ambele state consideră persoana sau societatea rezidentă și impozitează venitul mondial. Când criteriile de departajare nu tranșează, convenția trimite chiar ea la acordul autorităților competente.
Un stat constată un sediu permanent și impozitează profitul atribuibil, în timp ce statul de rezidență al firmei a impozitat același profit integral. Sau, invers, statul sursă atribuie sediului mai mult profit decât recunoaște celălalt.
Statul sursă reține un impozit peste cota din convenție, sau pe un venit pe care convenția îl atribuie exclusiv statului de rezidență, iar România nu acordă credit pentru ce a fost reținut fără drept. Restituirea în celălalt stat poate cere intervenția autorității române.
Până în 2025, textul român permitea cererea doar contribuabilului rezident în România și doar după ce impozitarea neconformă se produsese. Restructurarea art. 282 a deschis procedura oricărei persoane afectate, indiferent de rezidență, și a permis declanșarea ei preventiv, când acțiunile unuia sau ale ambelor state vor conduce la o impozitare neconformă, fără a aștepta ca aceasta să se producă și să facă efecte.
Termenul a fost uniformizat la trei ani de la comunicarea actului administrativ-fiscal sau a altei notificări, cu extinderea la trei ani a termenelor mai scurte din convențiile mai vechi, în cooperare cu autoritatea parteneră. ANAF a primit expres posibilitatea de a se îndepărta de constatările inspecției fiscale inițiale, în concordanță cu convenția, ceea ce înainte era, în practică, obstacolul principal: administrația negocia cu celălalt stat apărându-și propriul act.
Consultarea bilaterală a devenit obligatorie când ANAF nu poate soluționa unilateral, accesul la arbitraj a fost asigurat acolo unde convenția sau cadrul european îl prevăd, iar implementarea se face prin decizie de soluționare, cu modificarea sau anularea actului de impunere. Condiția a rămas una: pentru chestiunea supusă procedurii, calea contencioasă trebuie lăsată deoparte; acordul amiabil nu poate contrazice o hotărâre judecătorească definitivă. ANAF a pus în consultare, în 2026, ordinul privind modalitatea de derulare a procedurii, cu regulile de detaliu.
Pentru litigiile între state membre, Directiva (UE) 2017/1852 privind mecanismele de soluționare a litigiilor fiscale, transpusă în Titlul IX al Codului de procedură fiscală, aduce ce lipsește procedurii clasice: termene. Cererea se depune în trei ani, autoritățile decid asupra admisibilității în șase luni, acordul trebuie atins în doi ani, prelungibil cu unul, iar în lipsa lui contribuabilul poate cere constituirea unei comisii consultative, a cărei opinie devine obligatorie dacă autoritățile nu convin altfel. Refuzul admiterii de către ambele state poate fi atacat, iar refuzul unuia singur deschide calea comisiei.
Pentru prețurile de transfer între întreprinderi asociate din Uniune, Convenția de arbitraj 90/436/CEE, cu codul de conduită revizuit, funcționează în paralel, cu același mecanism: doi ani pentru acord, apoi comisia consultativă. Contribuabilul alege temeiul cererii, iar alegerea determină termenele și accesul la arbitraj.
Pentru statele din afara Uniunii, rămâne procedura din convenție, fără termene de finalizare și cu arbitraj numai dacă convenția sau instrumentul multilateral îl prevăd pentru acea relație. Ghidul ANAF privind procedura amiabilă, actualizat în octombrie 2025, enumeră cele 89 de convenții și recomandă verificarea termenului din fiecare.
Ce venit, ce stat, ce articol din convenție a fost încălcat, de cine. Dubla impunere economică, același profit la două entități, și cea juridică, același venit la aceeași persoană, au temeiuri diferite.
Trei ani de la comunicarea actului sau a notificării. Se calculează de la primul act care produce impozitarea neconformă, în oricare dintre state. Termenul nu se suspendă prin contestație.
Convenția bilaterală, Directiva 2017/1852 sau Convenția de arbitraj, când sunt disponibile. Alegerea decide termenele, arbitrajul și relația cu procedurile interne. Se face de la început, nu se schimbă ușor.
Ce se contestă intern, pentru viciile actului, și ce se duce în procedura amiabilă, pentru dubla impunere. Renunțarea la calea contencioasă pentru chestiunea supusă procedurii este condiție; hotărârea definitivă blochează acordul contrar.
Identificarea persoanelor și a statelor, perioadele, actele, temeiul din convenție, poziția juridică și cifrele reconciliate între cele două jurisdicții, cu documentația de prețuri de transfer unde este cazul. Cererea se depune, de regulă, în ambele state.
Contribuabilul nu participă la negocierea dintre autorități, dar le alimentează cu informații și își urmărește termenele. La expirarea termenului european fără acord, cere comisia consultativă.
Acordul se acceptă sau se refuză de contribuabil; acceptat, se implementează prin decizia de soluționare a ANAF, cu modificarea actului și restituirea impozitului plătit în plus. Refuzat, rămân căile interne, dacă mai există.
Contestația și instanța privesc actul român. Celălalt stat nu este legat de ele. Dubla impunere rămâne până când statele se înțeleg.
Termenul de trei ani curge de la primul act. Reforma permite cererea preventivă tocmai ca să nu se aștepte.
Renunțarea la contencios pentru chestiunea supusă procedurii este condiție, iar hotărârea definitivă blochează acordul. Căile se coordonează, nu se cumulează.
Cadrul european are termene și arbitraj. Iar pentru ajustările mari de prețuri de transfer, este singura cale care elimină efectiv dubla impunere, nu doar accesoriile.
Mecanismul prevăzut în fiecare convenție de evitare a dublei impuneri prin care autoritățile competente ale celor două state se consultă pentru a elimina o impozitare neconformă cu convenția, de regulă o dublă impunere. În România, autoritatea competentă este ANAF, prin Direcția prețuri de transfer și acorduri de preț în avans, potrivit art. 282 din Codul de procedură fiscală și ghidului ANAF privind procedura amiabilă.
Orice persoană afectată, fizică sau juridică, indiferent de rezidență, după reforma din OG nr. 11/2025. Cererea se depune în termen de trei ani de la comunicarea actului administrativ-fiscal sau a altei notificări a impozitării neconforme; dacă o convenție prevede un termen mai scurt, Codul de procedură fiscală îl extinde la trei ani. Se poate cere și înainte ca dubla impunere să se producă, când acțiunile unui stat o vor genera.
Cele două căi nu se pot finaliza în paralel cu soluții diferite. Regula introdusă în 2025 condiționează accesul la procedura amiabilă de renunțarea la calea contencioasă pentru chestiunea supusă procedurii, iar acordul amiabil nu poate fi implementat împotriva unei hotărâri judecătorești definitive. Alegerea se face strategic: contestația pentru viciile actului, procedura amiabilă pentru dubla impunere.
Pentru cazurile din Uniunea Europeană, Directiva (UE) 2017/1852, transpusă în Codul de procedură fiscală, și Convenția de arbitraj 90/436/CEE pentru prețurile de transfer prevăd arbitrajul obligatoriu dacă nu se ajunge la acord în termenul prevăzut, de regulă doi ani. Comisia consultativă emite o opinie pe care autoritățile o implementează. Pentru state terțe, arbitrajul există numai dacă convenția sau instrumentul multilateral îl prevăd.
Prin decizia de soluționare emisă de ANAF, care modifică sau anulează actul administrativ-fiscal în măsura acordului, cu restituirea impozitului plătit în plus și, potrivit reformei, cu posibilitatea autorității competente de a se îndepărta de constatările inspecției fiscale inițiale, în concordanță cu convenția.
Fără un termen legal de finalizare pentru procedura clasică, în practică ani, în funcție de complexitate și de celălalt stat. Cadrul european impune termene: admisibilitatea în șase luni, acordul în doi ani, prelungibil cu unul, apoi arbitrajul. Cererea bine construită, cu poziția juridică și cifrele reconciliate, scurtează procedura mai mult decât orice altceva.
Material informativ, actualizat la 18 septembrie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual.
Dacă situația implică venituri, conturi sau rezidență în altă țară, analizele conexe sunt grupate la analizele de fiscalitate internațională. Pentru asistență pe astfel de cauze, vedeți fiscalitate internațională.
O primă discuție stabilește temeiul procedurii, termenul care curge, coordonarea cu contestația și cu instanța, și ce cuprinde o cerere care poate ajunge la acord, nu doar la registratură.