Într-un dosar penal fiscal, o singură cifră decide aproape totul: prejudiciul. De mărimea lui depind încadrarea juridică, agravantele, limitele pedepsei, posibilitatea de a înlătura răspunderea prin plată și chiar ce parchet instrumentează cauza. Și totuși, la începutul dosarului, această cifră este doar o estimare a acuzării, preluată dintr-un raport de control și tratată ca definitivă. Nu este. Expertul de parte o disputează — nu vinovăția, pe care nu el o stabilește, ci cuantumul.
Prejudiciul nu este o simplă consecință a faptei; el este parametrul care modelează dosarul pe trei planuri. Cine tratează cifra acuzării ca pe un dat imuabil pierde, din start, terenul cel mai important.
Art. 9 din Legea nr. 241/2005, în forma dată de Legea nr. 126/2024, leagă gravitatea de praguri: peste 500.000 de euro, limitele de pedeapsă se majorează cu 3 ani; peste 1.000.000 de euro, cu 5 ani. O cifră care trece sau nu pragul mută dosarul într-o altă categorie de risc — detaliat în analiza despre pragurile și limitele de pedeapsă în evaziune.
Legea nr. 126/2024 a reconfigurat art. 10: plata prejudiciului, în condițiile și la termenele prevăzute, poate duce la nepedepsire sau la reduceri de pedeapsă. Dar „prejudiciul” pe care îl plătești este exact cifra în discuție — vezi acoperirea prejudiciului și beneficiile din Legea nr. 126/2024.
Repartizarea dosarelor de evaziune între parchete se face, printre altele, după cuantumul prejudiciului: dosarele de mare amploare, peste pragul valoric stabilit de lege pentru Direcția Națională Anticorupție — competența DNA fiind reglementată prin OUG nr. 43/2002 —, intră în competența acesteia. O cifră care trece sau nu pragul poate schimba parchetul care instrumentează cauza.
Într-un dosar penal fiscal se confruntă două calcule: cel al acuzării, construit pe raportul organului fiscal, și cel al apărării, construit prin expertiză. Diferențele nu sunt de nuanță, ci de metodă — și se concentrează în patru puncte care revin în aproape orice dosar. Aceleași tipare apar și la cum se calculează și se contestă prejudiciul în alte infracțiuni economice.
Prejudiciul infracțiunii de evaziune este impozitul sau taxa sustrasă — debitul principal. Accesoriile (dobânzi, penalități) sunt o consecință administrativă a neplății; ele nu fac parte din obiectul infracțiunii. Separarea lor poate, singură, coborî cifra sub un prag de agravare.
TVA-ul are două fețe — colectat și deductibil —, iar prejudiciul real este diferența. Apare frecvent dubla contabilizare: aceeași operațiune generează un prejudiciu la TVA și, separat, unul la impozitul pe profit, pe aceeași bază. Expertul reface calculul pe fondul economic, nu pe însumarea mecanică.
Acuzarea tinde să considere prejudiciu întreaga valoare a facturilor fictive; apărarea arată că prejudiciul este avantajul fiscal efectiv obținut prin acel montaj (art. 9 lit. c). Diferența poate fi de câteva ori. Aici se intersectează cu operațiunile fictive și falsul în înscrisuri.
Organul verifică o lună sau un trimestru, constată o neregulă și proiectează procentul pe toată perioada. În penal, unde prejudiciul trebuie stabilit cu certitudine, nu prin probabilitate, o astfel de proiecție este vulnerabilă: produce o cifră plauzibilă, nu una dovedită.
Rezumând, expertul de parte atacă trei lucruri: metodologia (ce metodă a fost folosită și dacă este corectă în drept), datele de intrare (dacă cifrele de pornire sunt reale, complete și corect încadrate) și presupunerile (ce a prezumat organul acolo unde nu a probat). Nu contestă că un impozit se datorează, dacă se datorează; contestă modul în care a fost calculat cuantumul care declanșează consecințele penale.
Este aceeași disciplină tehnică folosită și la calculul în verificarea situației fiscale personale: o muncă de reconstrucție, nu de retorică — și tocmai de aceea convinge.
Din 2026, disputa are un cadru procesual nou și puternic. Prin Decizia nr. 430/2025, pronunțată la 15 decembrie 2025 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 149 din 26 februarie 2026, s-a stabilit că, în interpretarea art. 10 din Legea nr. 241/2005 modificat prin Legea nr. 126/2024, neîntocmirea raportului de expertiză de specialitate determină neregularitatea actului de sesizare a instanței, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror. Decizia este obligatorie de la publicare (art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală).
Consecința este considerabilă: prejudiciul nu mai poate fi stabilit oricum, ci trebuie determinat printr-o expertiză de specialitate, iar suspectul sau inculpatul au dreptul de a participa la efectuarea ei. Un simplu raport de constatare al parchetului sau al organului fiscal nu ține locul expertizei. Rechizitoriile sprijinite doar pe constatare sunt vulnerabile în camera preliminară — iar expertul de parte este cel care demonstrează, tehnic, această lipsă, prin obiecțiuni la raport și, la nevoie, o contra-expertiză.
Act tehnic al acuzării (Antifraudă sau specialist al parchetului), util în faza de urmărire, dar unilateral: partea nu participă la întocmirea lui și nu îi poate formula obiecțiuni în cursul realizării. Este piesa din urmărirea penală și valoarea constatării fiscale.
Se dispune de organul judiciar, se efectuează de un expert cu drept de participare a părților și poate fi însoțită de un expert-consilier al apărării. După Decizia nr. 430/2025, în determinarea prejudiciului, constatarea nu mai este suficientă — este necesară expertiza.
A trata cele două ca echivalente este o eroare pe care apărarea o poate valorifica.
Nu este o figură de stil. Un recalcul corect — care separă debitul de accesorii, elimină dubla contabilizare a TVA-ului, reduce operațiunile fictive la avantajul fiscal real și înlătură extrapolările — poate reduce prejudiciul la o fracțiune din cifra inițială. Uneori suficient cât să coboare sub un prag de agravare; alteori cât să schimbe competența; ocazional, când baza de calcul a fost greșită din temelii, aproape integral. Nu pentru că fapta „dispare”, ci pentru că este readusă la dimensiunea ei reală.
Recalculul are un efect direct asupra celei mai importante decizii practice: dacă și cât plătești. Legea nr. 126/2024 leagă beneficii majore de acoperirea prejudiciului — dar are sens să plătești cifra corectă, nu cea umflată. Un contribuabil care achită un prejudiciu supraevaluat plătește statului mai mult decât datorează, fără cale de întoarcere. Prima decizie nu este dacă plătești, ci ce plătești.
Avocatul și expertul lucrează pe două planuri complementare. Avocatul se ocupă de nulități și de vicii procesuale — inclusiv de lipsa expertizei de specialitate, care, după Decizia nr. 430/2025, poate atrage restituirea cauzei la procuror. Expertul se ocupă de cifră — metodologia, datele și presupunerile calculului. Cele două se susțin: nulitatea câștigă timp și poate trimite dosarul înapoi, iar recalculul schimbă miza pe fond. Coordonarea completă face parte din liniile de apărare în dosarul de evaziune.
Atenție — expertul stabilește cuantumul, nu vinovăția. Un recalcul care reduce prejudiciul nu „dovedește nevinovăția” și nici nu o exclude — sunt planuri distincte. Vinovăția se apreciază de instanță, cu respectarea prezumției de nevinovăție, care se aplică oricărei persoane până la o hotărâre definitivă de condamnare; cuantumul este o chestiune tehnică, de metodă și de probe.
Confuzia dintre cele două dăunează apărării: o cifră contestată corect nu are nevoie să pretindă mai mult decât poate demonstra — că prejudiciul real este altul decât cel din rechizitoriu.
Pentru că prejudiciul infracțiunii de evaziune este impozitul sau taxa efectiv sustrasă — debitul principal. Dobânzile și penalitățile sunt accesorii calculate administrativ pentru neplata la termen; ele nu fac parte din obiectul infracțiunii. Includerea lor umflă artificial cifra care declanșează pragurile de agravare și beneficiile legate de acoperire. Separarea debitului de accesorii este, de regulă, prima corecție pe care o aduce expertul.
Este un mijloc de probă, dar nu are forța unei expertize și nu leagă instanța. După Decizia ÎCCJ nr. 430/2025, prejudiciul din dosarele de evaziune trebuie determinat prin expertiză de specialitate, la efectuarea căreia partea are drept de participare. Un rechizitoriu sprijinit doar pe constatare, fără expertiză, riscă restituirea cauzei la procuror în camera preliminară.
Pentru că plătești cifra pe care o accepți. Beneficiile din Legea nr. 126/2024 se obțin prin acoperirea prejudiciului, dar dacă cifra este supraevaluată, plătești mai mult decât datorezi, definitiv. Recalculul corect stabilește exact ce trebuie acoperit; abia apoi decizia de plată devine rațională. Prima întrebare nu este „dacă”, ci „cât”.
Înseamnă că, în interpretarea dată de ÎCCJ prin Decizia nr. 430/2025, prejudiciul trebuie stabilit printr-o expertiză de specialitate, iar absența acestui raport determină neregularitatea actului de sesizare a instanței — cu consecința restituirii cauzei la procuror. Nu este o formalitate: este o condiție de legalitate a trimiterii în judecată, pe care apărarea o poate invoca.
Material informativ, actualizat la 18 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual. Prezumția de nevinovăție se aplică oricărei persoane până la o hotărâre definitivă de condamnare; expertul stabilește cuantumul prejudiciului, nu vinovăția.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.