Al treilea an consecutiv cu pierdere, explicat intern prin piață dificilă și prețuri de achiziție impuse de grup. Contabilul nu vede nicio problemă: pierderea e reală. Pentru ANAF, combinația dintre pierderi repetate și tranzacții intra-grup semnificative nu este o observație, ci un criteriu de selecție declarat.
O societate poate înregistra pierderi fără să încalce principiul valorii de piață. Problema apare când pierderile sunt recurente, tranzacțiile cu afiliații sunt semnificative, iar profilul funcțional descris în dosarul prețurilor de transfer nu explică de ce tocmai această entitate suportă rezultatul negativ.
ANAF a comunicat public că selecția pentru inspecțiile de prețuri de transfer se face prin analiză de risc, iar printre criterii se numără expres societățile cu volum semnificativ de tranzacții intra-grup care înregistrează pierderi recurente sau profitabilitate redusă față de comparabile. Rezultatul acestor verificări, tot potrivit datelor comunicate, a fost reducerea pierderilor fiscale declarate cu sume de ordinul miliardelor de lei, o parte însemnată provenind din ajustări de prețuri de transfer.
Întreaga analiză se reduce la o întrebare: ce riscuri a asumat entitatea. Un producător sau un distribuitor cu riscuri depline, care decide prețurile, poartă riscul de stoc, de credit și de piață, poate pierde atunci când aceste riscuri se materializează, iar pierderea este consecința firească a profilului. O entitate descrisă în propriul dosar ca având funcții limitate și risc redus, remunerată prin marje stabile și moderate, nu ar trebui, în logica alocării riscurilor, să suporte pierderi.
Aici se produce contradicția pe care o exploatează inspecția: documentația prezintă un distribuitor cu risc limitat, remunerat printr-o marjă previzibilă, iar situațiile financiare arată o entitate care absoarbe toate șocurile grupului. Una dintre cele două descrieri este falsă. Dacă profilul funcțional este real, remunerația nu respectă principiul valorii de piață și trebuie ajustată. Dacă remunerația reflectă realitatea, atunci entitatea poartă, de fapt, riscuri pe care dosarul nu le recunoaște, iar analiza funcțională este greșită.
Consecința practică este că apărarea nu începe de la explicația pierderii, ci de la verificarea coerenței dintre dosar și fapte. Contractele, deciziile privind prețurile, cine poartă riscul de stoc și de neîncasare, cine decide investițiile și campaniile, cine suportă returnările. Un dosar care descrie un profil pe care realitatea nu îl confirmă este, în inspecție, o probă împotriva contribuabilului.
Creanțe neîncasate la entitatea care poartă riscul de credit, stocuri depreciate la cea care poartă riscul de stoc, pierderi din curs la cea care le suportă contractual. Ține, cu condiția ca riscul să fie al entității, nu al grupului, iar materializarea să fie documentată.
Pierderile din faza de penetrare a pieței sunt recunoscute, dar cu limite: durată rezonabilă, strategie documentată contemporan, beneficiu așteptat pentru entitatea care suportă costul. O strategie invocată retroactiv, în al cincilea an, nu mai este strategie.
Nu protejează automat. Un eveniment extern nu transformă o entitate cu risc limitat în una care suportă orice impact negativ; pierderile pot rămâne local doar dacă tratamentul reflectă realitatea economică și alocarea efectivă a riscurilor.
Argumentul cel mai puternic, când există: societăți independente comparabile care au înregistrat pierderi în aceeași perioadă și pe aceeași piață. Mută discuția de la profilul entității la realitatea sectorului, teren pe care studiul de comparabilitate se poate apăra.
Când inspecția constată că rezultatul nu respectă principiul valorii de piață, ajustarea recalculează profitabilitatea entității la nivelul pieței, de regulă la mediana intervalului de comparare. Efectul asupra unei societăți pe pierdere este dublu și, de aceea, disproporționat: se anulează pierderea fiscală reportată, care ar fi diminuat impozitul anilor următori, și se stabilește impozit pe profit suplimentar pentru perioada verificată, cu accesorii.
La aceasta se adaugă dubla impunere economică: profitul atribuit filialei din România a fost deja impozitat la nivelul afiliatului din alt stat. Eliminarea ei nu vine de la sine; cere ajustare corespondentă în celălalt stat sau, când acesta refuză, procedura amiabilă. Mecanismul ajustărilor și modul în care se construiesc sumele sunt tratate separat, în analiza despre ajustările de prețuri de transfer.
Pentru grupurile care au lăsat ani la rând pierderile în România, calculul de expunere se face pe toată perioada neprescrisă, nu pe ultimul an. De aici vin sumele care par disproporționate față de dimensiunea filialei.
Profilul funcțional din dosar față de realitatea operațională: cine decide prețurile, cine poartă stocul, cine suportă neîncasarea, cine finanțează campaniile. Contradicțiile se rezolvă acum, prin corectarea dosarului sau a contractelor, nu în inspecție.
Descompusă pe elemente: preț de achiziție intra-grup, volume, costuri fixe, deprecieri, curs valutar, evenimente. Fiecare element se atribuie unui risc, iar riscul unei entități.
Deciziile care au produs pierderea, luate la momentul lor: strategia de intrare pe piață, planul de afaceri, deciziile de preț ale grupului, corespondența. Un document din anul pierderii valorează cât zece explicații de acum.
Căutarea, în același studiu de comparabilitate, a societăților independente care au pierdut în aceeași perioadă. Dacă piața a pierdut, entitatea are un argument; dacă doar ea a pierdut, are o problemă.
Planul care arată revenirea la profitabilitate și termenul. Pierderea cu orizont este o etapă; pierderea fără orizont este un model de alocare a profitului în afara României.
Când analiza arată că remunerația nu susține profilul, corectarea politicii de prețuri pentru viitor, și eventual ajustarea voluntară pentru trecut, costă mai puțin decât ajustarea la mediană din inspecție.
Dosarul complet, cu analiza funcțională actualizată și cu secțiunea dedicată explicării pierderilor. Termenul de prezentare este scurt; momentul solicitării decide echilibrul întregii inspecții.
Realitatea pierderii nu se contestă. Se contestă faptul că tocmai această entitate o suportă, în condițiile profilului ei funcțional.
Aproape jumătate din impozitul suplimentar stabilit la controalele pe afiliați vine de la contribuabili care aveau dosarul. Contează ce scrie în el și dacă realitatea îl confirmă.
Explicația fără document contemporan nu se susține. Deciziile care au produs pierderea trebuie documentate în anul în care au fost luate.
Se pierde și pierderea fiscală reportată, pe toată perioada neprescrisă, iar profitul ajustat a fost deja impozitat în alt stat.
Nu automat, dar înseamnă selecție pentru verificare. ANAF a comunicat public că printre criteriile de selecție prin analiza de risc se numără societățile cu volum semnificativ de tranzacții intra-grup care înregistrează pierderi recurente sau profitabilitate redusă față de comparabile. Pierderea nu este o abatere; pierderea neexplicată, la o entitate prezentată ca având risc limitat, este.
Pentru că el stabilește ce riscuri au fost alocate entității. Un producător sau distribuitor cu riscuri depline poate suporta pierderi când riscurile se materializează. O entitate descrisă în dosar ca având funcții limitate și risc redus, remunerată prin marje stabile, nu ar trebui să suporte pierderi; dacă le suportă, fie profilul din dosar nu corespunde realității, fie remunerația nu respectă principiul valorii de piață.
Cele care corespund unor riscuri efectiv asumate de entitate și materializate: creanțe neîncasate la cine poartă riscul de credit, stocuri depreciate la cine poartă riscul de stoc, fluctuații de preț sau de curs la cine le suportă contractual. Se adaugă situațiile de intrare pe piață, de restructurare sau de evenimente extraordinare, dar acestea cer documentare separată, cu durată limitată și cu plan de revenire la profitabilitate.
Nu automat. Un eveniment extern nu transformă o entitate cu risc limitat într-una care suportă orice impact negativ. Costurile sau pierderile pot rămâne, integral sau parțial, la nivel local doar dacă acest tratament reflectă realitatea economică și alocarea efectivă a riscurilor, nu doar dorința grupului de a le lăsa acolo.
Prin recalcularea rezultatului fiscal la nivelul de profitabilitate al pieței, de regulă la mediana intervalului de comparare. Efectul este dublu: se elimină pierderea fiscală reportată și se stabilește impozit pe profit suplimentar. Pierderile fiscale ale societăților verificate au fost reduse, potrivit datelor comunicate de ANAF, cu sume de ordinul miliardelor de lei.
Se documentează înainte de inspecție, nu în timpul ei: analiza funcțională care arată riscurile efectiv asumate, dovada materializării lor, comparabile care înregistrează pierderi similare în aceeași perioadă, planul de afaceri și evoluția spre profitabilitate. O pierdere reală, documentată contemporan, este apărabilă; aceeași pierdere, explicată retroactiv, rareori.
Material informativ, actualizat la 18 septembrie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual.
Analizele conexe sunt grupate la prețuri de transfer. Pentru asistența acordată companiilor, vedeți fiscalitate pentru companii.
O primă discuție verifică dacă profilul funcțional din dosar rezistă confruntării cu realitatea operațională, descompune cauza pierderii pe riscuri și stabilește ce se documentează acum și ce se corectează pentru viitor.