Un antreprenor care și-a construit, cu consultanți din altă țară, o fundație de familie într-o jurisdicție europeană, revine în Brașov cu documentele semnate și cu o singură întrebare: „cum se impozitează asta în România?”. A primit, în străinătate, un răspuns detaliat despre fiscalitatea locală a fundației și niciun cuvânt despre a lui, ca rezident român. Este exact inversul a ceea ce ar trebui să conteze. Analiza tratează fiscalitatea trustului și a fundației din singura perspectivă care îl privește direct: aceea a rezidentului fiscal român, pe cele trei roluri pe care le poate avea față de structură.
Orice discuție corectă începe de aici. Potrivit art. 59 din Codul fiscal, rezidentul fiscal român datorează impozit în România pentru veniturile din orice sursă, din țară și din străinătate. O structură străină — trust sau fundație — nu vă schimbă statutul de rezident și nu scoate veniturile pe care le realizați prin ea din sfera venitului mondial. Prima capcană este tocmai iluzia inversă: „averea e într-o fundație în alt stat, deci nu mă privește fiscal, în România”. Vă privește, cât timp sunteți rezident.
Prima operațiune este dotarea structurii: transferați bani sau active către trust ori fundație. În principiu, transferul propriei averi nu este, în sine, un fapt generator de venit impozabil pentru dumneavoastră — nu realizați un venit când vă mutați propriile active dintr-un buzunar în altul. Mai mult, spre deosebire de multe state occidentale, România nu percepe un impozit distinct pe donații sau pe averea transferată între vii: o liberalitate în numerar între persoane fizice nu suportă un „impozit pe donație” ca atare (transferurile între rude apropiate și soți sunt scutite expres de impozit pe venit). Transferul unui imobil are propriul regim notarial și fiscal, dar nu un impozit pe donații în sensul anglo-saxon.
Capcana este alta, și este serioasă: originea averii transferate trebuie să fie justificabilă. Într-o verificare a situației fiscale personale, ANAF poate cere să documentați proveniența sumelor care au alimentat structura. Sumele a căror sursă nu poate fi identificată se impozitează cu 70% (cotă aplicabilă din iulie 2024), iar din 2026, prin Ordinul ANAF nr. 768/2026, competența acestor verificări a fost extinsă și la Antifrauda fiscală. Cu alte cuvinte: nu transferul în structură vă expune, ci imposibilitatea de a explica de unde provine ce ați transferat.
A doua ipostază este a beneficiarului care primește distribuiri. Aici se află cea mai onestă incertitudine a acestei materii. Codul fiscal reglementează expres un singur caz apropiat: beneficiarul fiduciei interne. Sumele primite de un beneficiar persoană fizică de la fiduciar se impozitează ca venituri din alte surse — cu excepția situației în care beneficiarul este chiar constituitorul, caz în care nu sunt impozabile. Cota veniturilor din alte surse este de 10%.
Pentru un trust sau o fundație străină, dreptul român nu are o regulă expresă. Prin analogie cu regimul fiduciei și în logica venitului mondial, lectura cea mai plauzibilă este că distribuirile către un beneficiar rezident sunt venituri din alte surse, impozabile cu 10%. Există și o lectură alternativă — calificarea ca dobândire cu titlu gratuit —, dar ea este dificil de susținut pentru distribuiri periodice dintr-o structură discreționară. Trebuie spus limpede: nu există o practică ANAF consolidată și publicată care să tranșeze această calificare pentru trusturile și fundațiile străine. Este teren neexplorat, tratat pe larg în analiza despre recunoașterea trustului străin în dreptul român. Poziția prudentă este să tratați distribuirile ca venituri impozabile, să le declarați în declarația unică și să păstrați documentația care arată natura sumei și originea ei.
Mai este un plan de care depinde suma finală: dubla impozitare. Dacă jurisdicția structurii reține un impozit la distribuire, iar România impozitează același venit, se pune problema evitării impunerii de două ori. Convențiile de evitare a dublei impuneri operează pe categorii de venit, iar încadrarea unei distribuiri de trust într-una dintre ele nu este mecanică. Un credit fiscal pentru impozitul plătit în străinătate poate fi, după caz, disponibil, dar trebuie justificat cu documente.
Al treilea plan, cel mai subestimat, privește structura însăși. Pentru fundație — care este persoană juridică — se pune direct problema rezidenței ei fiscale. Dacă fundația este condusă efectiv din România (deciziile de administrare se iau aici, administratorii reali sunt aici), ea poate fi calificată drept rezidentă fiscal în România pe criteriul locului conducerii efective și substanței (art. 7 pct. 37 Cod fiscal), cu impozitarea profiturilor în România. O fundație „de Liechtenstein” administrată în fapt din Brașov riscă să devină, fiscal, o entitate română. De aceea substanța reală a fundației în jurisdicția de constituire — administratori, decizii, birou — nu este un lux, ci condiția de existență a structurii.
Pentru trust — care nu are personalitate juridică — problema rezidenței este mai complexă și fără un răspuns clar în dreptul român. Analiza se mută pe rezidența și rolul trustee-ului, precum și pe gradul de control păstrat de constituitor. Un trust revocabil, în care constituitorul rezident român controlează totul, poate fi privit, în esență, ca patrimoniu propriu — cu riscul de recalificare fiscală aferent.
Corolarul practic pe care mulți îl descoperă târziu: cu cât păstrați mai mult control asupra structurii (dreptul de a o revoca, de a numi și revoca administratorii, de a dicta distribuirile), cu atât mai ușor va fi tratată, la un control, ca o prelungire a patrimoniului dumneavoastră personal — anulându-se, fiscal, tocmai desprinderea pe care structura o promitea. Nu se poate avea și controlul deplin, și beneficiul fiscal al desprinderii; alegerea între ele este chiar miezul deciziei.
O confuzie frecventă merită lămurită. Regulile privind societățile străine controlate (CFC), din art. 40⁵ Cod fiscal, nu se aplică persoanelor fizice. Textul vizează exclusiv „contribuabilul plătitor de impozit pe profit” — deci o societate română. Dacă o firmă românească controlează o structură străină cu venituri pasive peste o treime din total, profiturile nedistribuite pot fi atrase anual la impozitare în România. Dacă însă fondatorul sau beneficiarul este o persoană fizică rezidentă, art. 40⁵ nu i se aplică — ceea ce nu înseamnă că scapă de orice: rămâne integral expus impozitării distribuirilor și, mai ales, riscului ca structura să fie considerată rezidentă fiscal în România pe criteriul conducerii efective.
Fiscalitatea nu se poate separa de vizibilitate. Prin CRS/DAC2, structura este clasificată și raportată. Ca instituție financiară raportabilă (tipic, când e administrată de un profesionist și trăiește din investiții financiare), raportează settlor-ul/fondatorul, beneficiarii și persoanele care exercită controlul, raportate prin CRS; beneficiarii discreționari sunt raportați, în principiu, la valoarea distribuirilor efectiv primite. Ca entitate nefinanciară pasivă, banca la care structura are conturi raportează persoanele care exercită controlul — settlor, trustee/administratori, protector, beneficiari.
La aceasta se adaugă FATCA pentru persoanele americane. Concluzia fiscală: informația despre cine se află în spatele structurii ajunge, prin schimbul automat de informații, la ANAF. Orice planificare care mizează pe invizibilitate pornește dintr-o premisă falsă.
Distribuirile calificate ca venituri din alte surse se declară în declarația unică și se achită impozitul de 10%.
Averea transferată în structură trebuie documentată și păstrată — este prima întrebare într-o verificare a situației fiscale personale.
Dacă dețineți conturi financiare prin structură, acestea sunt vizibile prin CRS; coerența dintre ce declarați și ce raportează instituțiile este esențială.
Recalificarea fiscală: un trust revocabil sau o fundație condusă din România poate fi tratată, la control, ca și cum averea nu ar fi ieșit din patrimoniul dumneavoastră ori ca entitate rezidentă în România, cu consecințe pe impozit. Spălarea de bani: dacă originea averii transferate nu poate fi justificată, iar sumele sunt repatriate ulterior sub formă de „distribuiri”, operațiunea poate fi privită ca disimulare a provenienței — o acuzație penală autonomă față de infracțiunea-sursă. Aceste riscuri nu se neutralizează prin alegerea unei jurisdicții mai discrete, ci prin substanță și documentare.
Concluzia practică este contraintuitivă pentru cine caută în structuri un instrument de discreție. Într-un mediu de schimb automat de informații, singura strategie sustenabilă este inversul opacității: substanță reală în jurisdicția de constituire, origine justificabilă a fiecărui activ, venituri declarate și documentație păstrată. O structură transparentă și bine documentată este un instrument legitim de planificare patrimonială; una opacă este o expunere care se activează la primul schimb de informații sau la prima verificare.
Teren neconsolidat cere prudență sporită, nu curaj. Materia fiscală a trusturilor și fundațiilor pentru rezidenți români este, în bună măsură, fără o practică ANAF publică și fără o jurisprudență bogată. În absența unor reguli clare, contează deciziile individuale ale organului fiscal și calitatea documentației dumneavoastră. Cine construiește o structură mizând pe „zona gri” ca pe un avantaj face un pariu riscant; cine o construiește documentat, cu substanță și cu venituri declarate, își asigură o poziție apărabilă. Diferența se vede abia la primul control — când e prea târziu să o corectezi.
Transferul propriei averi nu este, în sine, un venit impozabil, iar România nu percepe un impozit distinct pe donații între vii în sensul occidental. Riscul nu este impozitul pe transfer, ci imposibilitatea de a justifica originea sumelor: într-o verificare, sumele fără sursă identificabilă se impozitează cu 70%. Documentați proveniența înainte de a transfera.
Cel mai probabil ca venituri din alte surse, cu 10%, prin analogie cu regimul beneficiarului fiduciei din Codul fiscal. Nu există însă o practică ANAF publicată dedicată trusturilor străine, deci calificarea rămâne discutabilă. Poziția prudentă este să declarați distribuirile ca venit impozabil și să păstrați documentația.
Nu, dacă sunteți persoană fizică — art. 40⁵ Cod fiscal se aplică numai societăților plătitoare de impozit pe profit. Dacă însă structura este controlată de firma dumneavoastră românească, sau dacă este condusă efectiv din România (risc de rezidență fiscală în țară), analiza se schimbă complet. Rolul dumneavoastră și modul real de administrare decid.
Distribuirile se declară când sunt realizate, deci momentul declarării veniturilor este legat de primirea lor. Dar tăcerea totală este riscantă: dacă figurați în datele CRS ca settlor sau beneficiar al unei structuri, iar ANAF vă solicită explicații, absența oricărei documentări privind originea averii vă pune într-o poziție defensivă slabă. Transparența pregătită din timp este mai ieftină decât cea improvizată sub control.
Material informativ, actualizat la 18 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.