Contul a fost deschis în 2013, la o bancă dintr-un stat european, pentru un proiect care s-a încheiat demult. Au rămas în el niște bani și obiceiul de a nu vorbi despre ei. La 24 iunie 2026, ANAF a anunțat un nou val de notificări către persoanele care au obținut venituri din străinătate în 2025, identificate prin schimbul automat de informații. De data aceasta, tăcerea nu mai este o strategie — este o poziție procesuală.
Profilul este banal și răspândit: rezident fiscal român, cont, portofoliu de investiții sau poliță cu componentă investițională la o instituție financiară din alt stat. Dobânzi, dividende, câștiguri din vânzarea de titluri — nimic din toate acestea nu a apărut vreodată în declarația unică.
Uneori pentru că titularul a crezut că impozitul reținut în străinătate încheie discuția. Alteori pentru că a presupus, sincer, că „România nu are de unde să știe”. Acest articol tratează puntea dintre fiscal și penal — zona cea mai prost înțeleasă din întreaga materie.
Regula de bază: rezidentul fiscal român este impozabil în România pentru veniturile din orice sursă, din țară și din străinătate. Impozitul plătit în alt stat nu elimină obligația de declarare în România; el se valorifică, în condițiile convenției aplicabile, ca credit fiscal sau prin scutire — dar tot după ce venitul a fost declarat.
Standardul comun de raportare (CRS), aplicat în UE prin Directiva 2014/107/UE (DAC2), obligă instituțiile financiare din statele participante să identifice clienții rezidenți fiscal în alte state și să raporteze anual datele acestora. Pentru fiecare cont raportabil al unui rezident român, ANAF primește identificarea completă a titularului (inclusiv CNP), instituția și numărul de cont, soldul la 31 decembrie, dobânzile brute, iar pentru conturile de custodie dividendele și încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare. Raportează nu doar băncile clasice, ci și brokerii, custozii și fintech-urile autorizate în alte jurisdicții — detaliat în analiza despre ce raportează, exact, băncile prin CRS/DAC2.
Din 2026, OUG nr. 71/2025 (transpunerea DAC8) extinde raportarea automată la criptoactive, prin DAC8, cu prima raportare în 2027 pentru anul 2026.
Anterior, administrația fiscală trebuia să afle; astăzi primește, anual și automat, un tablou al soldurilor și veniturilor — iar campania de notificări din 24 iunie 2026 este produsul direct al acestor date.
Pe venitul nedeclarat, cu aplicarea convenției de evitare a dublei impuneri: credit fiscal sau scutire, după caz.
Dobânzi și penalități de întârziere, calculate pe toată perioada. Se adună tăcut și fac, adesea, diferența dintre o problemă și o criză.
Dacă sursa sumelor nu poate fi justificată: cota de 70% pe veniturile din surse neidentificate — aplicabilă din 1 iulie 2024 — stabilită în urma verificării situației fiscale personale, plus accesorii.
Din 2026, presiunea a crescut instituțional: prin Ordinul ANAF nr. 768/2026, competența verificării situației fiscale personale a fost extinsă și la structurile Antifraudei. VSFP se declanșează, tipic, când diferența dintre veniturile estimate de organul fiscal și cele declarate depășește 10%, dar cel puțin 50.000 lei.
Soldul nu este venit. Un cont cu 400.000 de euro raportat prin CRS nu înseamnă 400.000 de euro impozabili — impozabile sunt veniturile: dobânzile, dividendele, câștigurile. Confuzia dintre sold și venit este una dintre cele mai frecvente erori de abordare, iar corectarea ei este, adesea, prima linie de apărare.
Aici se află nuanța care decide totul, și trebuie spusă răspicat. Art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 incriminează ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Textul cere, așadar, două lucruri pe care simpla omisiune nu le conține prin ea însăși: un act de ascundere și un scop special.
Jurisprudența a construit distincția pe un criteriu practic: dacă sursa impozabilă era cognoscibilă pentru organul fiscal — evidențiată în contabilitate, în contracte înregistrate, în acte publice sau în alte documente accesibile Fiscului — nu există ascundere, chiar dacă venitul nu a fost declarat. Nu poți „ascunde” ceva pe care statul îl putea afla printr-o verificare simplă. Dacă, dimpotrivă, sursa impozabilă exista doar în realitatea economică și nicăieri altundeva — nicio înregistrare, nicio urmă oficială — nedeclararea poate fi apreciată ca ascundere.
Aplicat la conturile externe, raționamentul este delicat: un cont deschis pe numele propriu, la o instituție dintr-un stat participant la CRS, care raportează anual statului român, este greu de calificat drept „sursă ascunsă”. Aceasta nu este o garanție de achitare — este un argument serios, care trebuie susținut cu probe și care nu funcționează în toate configurațiile.
Când discuția devine, totuși, penală. Elementul care mută dosarul din fiscal în penal nu este omisiunea, ci disimularea activă:
Societăți în jurisdicții netransparente, trusturi, fundații interpuse între titularul real și activ, construite tocmai pentru a rupe legătura.
Conturi deschise pe numele rudelor, prietenilor sau angajaților, cu beneficiar real ascuns.
Declararea unui beneficiar real inexact la deschiderea contului, pentru a evita raportarea CRS pe numele dumneavoastră.
Înscrisuri care „explică” proveniența sumelor — împrumuturi inexistente, contracte antedatate. Fabricate, de regulă, după notificare.
Aceasta este linia. Un cont pe numele propriu, într-un stat care raportează, cu venituri nedeclarate din neglijență sau din necunoaștere, este o problemă fiscală. Un aranjament construit pentru a face titularul invizibil este altceva. Despre momentul exact al basculării, pe larg, în analiza despre când verificarea fiscală devine dosar penal.
Cel mai periculos moment nu este primirea notificării, ci reacția la ea. Un răspuns grăbit, cu explicații improvizate — un „împrumut de la un prieten”, un contract reconstituit după 8 ani, o donație care nu s-a produs niciodată — transformă un dosar fiscal, în care aveți argumente reale, într-un dosar penal în care ați fabricat dumneavoastră proba acuzării.
Falsul în declarații (art. 326 din Codul penal) și înscrisurile antedatate sunt fapte autonome, care se pedepsesc separat de orice discuție despre impozit. Regula: nu răspundeți la o notificare ANAF pe conturi externe fără să fi stabilit, în prealabil, ce probe reale există.
Dacă sumele din contul extern provin dintr-o infracțiune-sursă (predicat) — evaziune fiscală, delapidare, fraudă cu fonduri europene, corupție — atunci transferul, deținerea sau folosirea lor poate atrage, distinct, acuzația de spălare de bani ca acuzație autonomă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 129/2019 și sancționată cu închisoare de la 3 la 10 ani.
1. Nu orice bani nedeclarați sunt bani „murdari”. Spălarea presupune o infracțiune-predicat dovedită, nu doar o obligație fiscală neîndeplinită. Un venit licit, obținut legal și doar nedeclarat, nu devine produs al infracțiunii prin simplul fapt al nedeclarării.
2. Transferul, prin el însuși, nu este spălare. Acuzarea trebuie să dovedească atât proveniența ilicită, cât și latura subiectivă — cunoașterea acestei proveniențe și, la anumite modalități, scopul special al ascunderii.
Este, totuși, motivul pentru care ordinea operațiunilor contează. Mișcarea grăbită a banilor dintr-un cont notificat, către altă jurisdicție sau alt titular, este exact tiparul faptic pe care organele de urmărire penală îl citesc ca disimulare.
Declarația de patrimoniu: capcana formală. Dacă ajungeți în VSFP, organul fiscal vă poate solicita declarația de patrimoniu și de venituri (art. 138 alin. (7) din Codul de procedură fiscală). Nedepunerea este contravenție, sancționată cu amendă de la 10.000 la 50.000 lei. Inexactitatea este însă un risc de altă natură: formularul avertizează expres că falsul în declarații constituie infracțiune. Omisiunea unui cont extern dintr-o declarație solicitată oficial nu mai este o tăcere pasivă — este o afirmație. Iar afirmația falsă este infracțiune, independent de orice discuție despre impozit.
Trebuie spus limpede: la iulie 2026, România nu are un program formal de „voluntary disclosure” de tipul celor practicate în alte state — cu impozit forfetar, imunitate penală și termen determinat. În 2026 au circulat public propuneri de „amnistie fiscală” pentru declararea voluntară a averilor nedeclarate, discutate inclusiv la nivel guvernamental, dar ele rămân propuneri, nu drept pozitiv. Deciziile nu se iau pe baza unui program care nu există.
Instrumentul de bază. Se depune pe același formular, bifând căsuța de rectificare, din proprie inițiativă, ori de câte ori informațiile nu corespund celor declarate anterior. Pentru veniturile din 2025 obținute în străinătate și nedeclarate, ANAF a indicat expres această cale.
Art. 140¹ din Codul de procedură fiscală. Este fereastra: persoana fizică identificată cu risc fiscal are 30 de zile de la comunicare să depună sau să corecteze declarațiile, interval în care organul fiscal nu întreprinde acțiuni de selectare pentru verificare. După expirare, regula se inversează: cei cu risc ridicat care nu au remediat sunt supuși obligatoriu verificării.
În forma rescrisă prin Legea nr. 126/2024, dacă s-a ajuns deja la un control cu prejudiciu individualizat: acoperirea integrală a prejudiciului majorat cu 15%, plus dobânzi și penalități, în maximum 30 de zile de la finalizarea controlului, pentru prejudicii de până la 1.000.000 de euro, atrage nepedepsirea — iar organele competente nu sesizează organele de urmărire penală. Ușă îngustă, cu termene scurte și condiții stricte.
De o parte: impozitul datorat + accesoriile + costul asistenței. De cealaltă: același impozit + aceleași accesorii + riscul cotei de 70% + măsuri asigurătorii + un eventual dosar penal + costurile apărării + timpul.
Diferența decisivă nu este aritmetică, ci calitativă. Într-o regularizare voluntară controlați narațiunea, documentele și calendarul; după declanșarea unei verificări, le controlează altcineva. De aceea termenul de 30 de zile din notificarea de conformare valorează, practic, mai mult decât următorii doi ani de procedură.
Moșteniri și donații. Situația frecventă și tratată eronat: un cont în străinătate provenit dintr-o moștenire de la o rudă emigrată sau dintr-o donație primită acolo. Acestea nu sunt venituri impozabile în sensul obișnuit — dar trebuie probate, iar aici stă toată problema. Ce contează, ca probă: certificatul de moștenitor sau echivalentul lui străin, testamentul, actul de donație, corespondența bancară de la momentul transferului, documentele succesorale din statul respectiv. Ce nu contează: declarația dumneavoastră că „așa a fost”. În VSFP, sumele fără origine documentată se tratează drept venituri din surse neidentificate — cu 70%. O moștenire reală, dar nedocumentată, este fiscal indistinctă de o sumă suspectă.
Conturile vechi, dinainte de CRS. Un cont deschis în 2008 și abandonat ridică trei chestiuni distincte, care nu trebuie amestecate. Prescripția fiscală — dreptul organului fiscal de a stabili creanțe se stinge, ca regulă, în 5 ani; termenul are însă reguli proprii de curgere și cazuri de suspendare, iar în ipoteza faptelor cu implicații penale funcționează un regim distinct. Prescripția penală — se calculează după pedeapsa prevăzută de lege și, la infracțiunile continue sau continuate, curge de la epuizare. Soldul existent astăzi — indiferent de vechimea originii, dacă nu poate fi justificat într-o VSFP, riscă tratamentul de venit din surse neidentificate. De aceea, „e vechi, s-a prescris” nu este o concluzie, ci o ipoteză de verificat, an cu an, sumă cu sumă.
Niciun transfer, nicio închidere de cont, nicio schimbare de titular după primirea unei notificări. Este cel mai costisitor reflex posibil.
Conturi, perioade, solduri anuale, venituri efective, impozite reținute în străinătate. Pe hârtie, nu din memorie.
Și identificați proba corespunzătoare — nu explicația, proba.
Impozit, accesorii, expunerea la cota de 70%, plus o evaluare onestă a riscului penal, pe elementele concrete ale dosarului.
Declarație rectificativă, răspuns la notificarea de conformare, ori pregătirea apărării în VSFP. Și respectați termenul de 30 de zile: este resursa cea mai perisabilă.
Consultantul fiscal optimizează declarația. Avocatul evaluează riscul penal și beneficiază de secretul profesional. Când o situație are ambele fețe — iar conturile externe nedeclarate le au aproape întotdeauna — analiza trebuie să înceapă din partea penală și abia apoi să coboare în cea fiscală. Ordinea inversă produce, frecvent, declarații care ajung probe.
Nu. Notificarea este un act administrativ-fiscal de conformare, nu un act de urmărire penală. Vă informează că există o neconcordanță și vă oferă un interval pentru a o remedia. Tocmai de aceea etapa este valoroasă: până la expirarea termenului, dosarul rămâne în zona fiscală, unde soluțiile sunt mai multe și mai ieftine.
Acuzația de la art. 9 alin. (1) lit. a) presupune ascunderea sursei impozabile și scopul sustragerii. Un cont pe numele propriu, la o instituție care raportează automat autorității române, este dificil de calificat drept sursă ascunsă — și este un argument de apărare consistent. Rămâne însă o problemă fiscală reală: impozitul român se datorează, iar creditul fiscal extern se acordă doar dacă venitul a fost declarat.
Nu — o agravează. CRS raportează inclusiv informația că un cont a fost închis în cursul anului, iar soldurile anterioare sunt deja transmise. Închiderea după notificare nu șterge datele; adaugă doar un element de conduită care va fi citit ca încercare de disimulare.
Da: să puteți proba. Moștenirea nu este venit impozabil în sensul obișnuit, dar în verificarea situației fiscale personale sarcina de a justifica originea sumelor vă revine practic dumneavoastră. Fără documente succesorale, o moștenire reală arată identic cu o sumă nejustificată — și se impozitează cu 70%.
La iulie 2026, nu. Au circulat public propuneri de amnistie fiscală pentru declararea voluntară a averilor nedeclarate, discutate inclusiv la nivel guvernamental, dar acestea rămân propuneri, nu drept pozitiv. Instrumentele care există efectiv sunt declarația rectificativă, fereastra de 30 de zile din notificarea de conformare și, dacă s-a ajuns deja la un control cu prejudiciu individualizat, mecanismul din art. 10 al Legii nr. 241/2005.
Material informativ, actualizat la 18 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual. Orice persoană cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.