Firma este în Cipru, în Estonia sau în Dubai. Dumneavoastră sunteți administratorul ei și o conduceți de acasă, din România. Primiți lunar o remunerație într-un cont străin. Întrebarea despre impozit este reală, dar nu este cea mai importantă. Cea mai importantă privește firma.
Remunerația primită în calitate de administrator sau membru al consiliului de administrație este, potrivit art. 76 alin. (2) din Codul fiscal, venit asimilat salariilor. Pentru rezidentul fiscal român, ea intră în venitul mondial impozabil în România.
Excluderea prevăzută la art. 76 alin. (4) lit. o), pentru activități dependente desfășurate într-un stat străin, nu se aplică atunci când administrarea se face efectiv din România. Statul societății poate avea, în temeiul convenției, propriul drept de impozitare; România acordă atunci credit fiscal. Iar dacă firma este condusă efectiv din România, chestiunea remunerației devine secundară față de riscul ca firma însăși să fie considerată rezidentă aici.
Situația administratorului rezident se analizează pe trei planuri, iar ordinea corectă este inversă celei în care sunt puse întrebările de obicei: mai întâi firma, apoi contribuțiile, la urmă impozitul pe remunerație.
Firma. Dacă deciziile se iau din România, de o persoană care locuiește în România, locul conducerii efective poate fi în România, iar societatea poate fi tratată ca rezidentă fiscal român pentru impozitul pe profit, indiferent de statul înregistrării. Acesta este riscul cu valoarea cea mai mare, și cel mai des ignorat.
Contribuțiile. Legislația de securitate socială aplicabilă se determină, pentru societăți din state membre, după regulamentele europene, care privesc statul în care se desfășoară activitatea. O activitate desfășurată din România conduce, de regulă, la legislația română. Documentul A1 atestă rezultatul.
Impozitul pe remunerație. Se determină după rezidența persoanei, după încadrarea venitului în Codul fiscal și după convenția dintre România și statul societății. Este întrebarea cu care se începe de obicei, dar cu miza cea mai mică.
Art. 76 alin. (4) lit. o) din Codul fiscal exclude de la impozitare sumele primite din activități dependente desfășurate într-un stat străin. Textul condiționează excluderea de locul desfășurării activității, nu de locul plătitorului.
Administratorul care conduce firma de la biroul său din România desfășoară activitatea în România. Faptul că societatea este înregistrată în alt stat, că plata vine din alt stat sau că adunarea generală s-a ținut prin videoconferință nu mută locul activității. Excluderea nu operează, iar remunerația rămâne impozabilă în România ca venit asimilat salariului.
Convențiile de evitare a dublei impuneri conțin, de regulă, un articol distinct pentru remunerațiile membrilor consiliului de administrație, care permite impozitarea în statul de rezidență al societății. Acest drept nu îl înlătură pe cel al României, ca stat de rezidență al persoanei. Dacă statul societății impozitează efectiv, România acordă credit fiscal pentru impozitul plătit acolo, în limitele prevăzute de convenție și de Codul fiscal.
Obligațiile declarative revin persoanei fizice. Veniturile asimilate salariilor obținute de la un plătitor nerezident fără sediu permanent în România se declară și se plătesc de beneficiar, cu periodicitate lunară, nu prin declarația anuală. Această diferență de ritm este sursa celor mai multe accesorii.
O societate străină este considerată rezidentă fiscal în România dacă locul conducerii efective se află în România. Conducerea efectivă înseamnă locul în care se iau deciziile de management și comerciale necesare activității, nu locul în care este înregistrat sediul.
Administratorul unic care locuiește în România, semnează contractele din România, ține evidențele din România și nu are în statul de înregistrare decât un birou de corespondență descrie, aproape textual, ipoteza locului conducerii efective în România. Consecința nu privește remunerația lui, ci profitul firmei, care devine impozabil în România, cu tot ce urmează: înregistrare, declarații, impozit pe profit, eventual TVA.
Din acest motiv, structura unei firme străine administrate din România nu se judecă după impozitul pe remunerația administratorului, ci după substanța pe care firma o are acolo unde este înregistrată: cine decide, unde decide, cu ce personal și cu ce mijloace. Remunerația este ultimul element din listă.
Se stabilește onest de unde este condusă firma: cine decide, unde se semnează, unde se ține contabilitatea, unde sunt angajații. Dacă răspunsul este România, restul analizei se schimbă.
Se confirmă rezidența fiscală română după criteriile Codului fiscal și, dacă alt stat vă consideră rezident, după criteriile de departajare din convenție.
Se verifică temeiul plății: contract de mandat, hotărâre a adunării generale, act constitutiv. Remunerația de administrator este venit asimilat salariului; dividendele sunt altceva și nu se pot schimba între ele după preferință.
Se citește articolul privind remunerațiile membrilor consiliului de administrație din convenția cu statul societății, pentru a stabili dacă acel stat poate impozita și în ce limite se acordă creditul fiscal în România.
Pentru o societate din spațiul european, se determină legislația aplicabilă după locul activității și se obține documentul A1 de la CNPP. Pentru state terțe, se verifică existența unui acord bilateral; în lipsa lui, se aplică Codul fiscal.
Se organizează declararea și plata lunară în România a impozitului și, după caz, a contribuțiilor pentru veniturile de la plătitorul nerezident. Ritmul lunar, nu anual, este regula.
Contractul de mandat, hotărârile adunării generale, dovezile de plată, dovada impozitului plătit în statul societății, dacă a fost plătit, și documentul A1. Sunt cele pe care le va cere organul fiscal, iar datele privind contul din străinătate ajung la el oricum.
Excluderea privește locul activității, nu locul plătitorului. Administrarea din România este activitate în România.
Când există activitate efectivă de administrare, calificarea nu este la alegere, iar recalificarea este posibilă. Dividendele au și ele regim propriu în convenție.
Veniturile asimilate salariilor de la plătitori nerezidenți se declară lunar. Un an de întârziere înseamnă douăsprezece termene ratate, fiecare cu accesorii.
Nu remunerația este miza. Dacă firma este condusă din România, profitul ei devine impozabil aici. Remunerația administratorului este, în acel scenariu, cea mai mică dintre probleme.
Ca rezident fiscal român, datorați impozit pe venitul mondial, iar remunerația de administrator este venit asimilat salariului. Excluderea pentru activități dependente desfășurate într-un stat străin nu se aplică dacă activitatea de administrare se desfășoară efectiv din România. Convenția cu Ciprul stabilește dacă și Ciprul poate impozita, iar dubla impunere se evită prin creditul fiscal.
Convențiile încheiate de România conțin, de regulă, un articol distinct pentru remunerațiile membrilor consiliului de administrație, care permite impozitarea în statul de rezidență al societății. Dreptul acelui stat nu îl exclude pe al României, ca stat de rezidență al persoanei; România impozitează și acordă credit pentru impozitul plătit acolo, în limitele convenției.
Este problema principală, și nu pentru dumneavoastră, ci pentru firmă. Dacă locul conducerii efective se află în România, societatea poate fi considerată rezidentă fiscal în România pentru impozitul pe profit, indiferent de statul înregistrării. Remunerația dumneavoastră devine atunci o chestiune secundară.
Pentru o societate dintr-un stat membru, regulamentele europene privesc statul în care se desfășoară activitatea. Activitatea desfășurată din România conduce, de regulă, la legislația română, cu obligații declarative ale persoanei fizice în lipsa unui angajator cu obligații în România. Documentul A1 atestă legislația aplicabilă și se obține de la CNPP.
Dividendele și remunerația de administrator sunt venituri diferite, cu regimuri diferite. Alegerea nu este liberă atunci când există o activitate efectivă de administrare, iar organul fiscal poate recalifica. În plus, dividendele au propriul tratament în convenție, iar la nivelul firmei nu sunt deductibile.
Veniturile asimilate salariilor obținute de la un plătitor nerezident fără sediu permanent se declară de persoana fizică în România, cu reținerea și plata impozitului și, după caz, a contribuțiilor, potrivit regimului prevăzut de Codul fiscal. Termenele sunt lunare, nu anuale, ceea ce surprinde frecvent.
Material informativ, actualizat la 18 septembrie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual.
Dacă situația implică venituri, conturi sau rezidență în altă țară, analizele conexe sunt grupate la analizele de fiscalitate internațională. Pentru asistență pe astfel de cauze, vedeți fiscalitate internațională.
O primă discuție pune întrebările în ordinea corectă: unde este condusă efectiv firma, ce legislație de securitate socială se aplică și abia apoi cum se impozitează remunerația, cu documentele care susțin fiecare răspuns.