În jurul listelor s-au construit, în România, două mituri simetrice: unul care le ignoră complet și altul care le atribuie consecințe pe care nu le au. Ambele costă bani. Cel mai scump dintre ele: „plățile către lista neagră se impozitează cu 50%”.
Un client cu o societate românească de comerț a primit, într-o dimineață de februarie, un e-mail de la banca sa: contul unui furnizor asiatic nu mai poate fi creditat, tranzacțiile sunt puse în așteptare, se cer explicații suplimentare. Motivul: statul furnizorului fusese adăugat, cu câteva zile înainte, pe lista Uniunii Europene a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale.
Nimic din activitatea clientului nu se schimbase — mărfurile erau aceleași, contractele aceleași, prețurile aceleași. Se schimbase doar o listă.
Lista este revizuită periodic și construită pe trei criterii: transparența fiscală (schimbul de informații la cerere și automat), impozitarea echitabilă (absența regimurilor fiscale dăunătoare) și implementarea măsurilor BEPS (standardele minime ale OCDE).
Jurisdicțiile care nu au îndeplinit criteriile și nu s-au angajat la reforme. Este singura anexă la care trimite, astăzi, legea fiscală română.
Jurisdicțiile care nu îndeplinesc încă toate criteriile, dar s-au angajat la măsuri concrete, într-un calendar convenit. Este o listă de monitorizare, nu de sancțiune.
La 17 februarie 2026, Consiliul a adoptat lista actualizată. Anexa I cuprinde zece jurisdicții: Samoa Americană, Anguilla, Guam, Palau, Panama, Federația Rusă, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine Americane, Vanuatu și Vietnam.
Față de versiunea anterioară au fost adăugate Insulele Turks și Caicos — pe fondul îngrijorărilor exprimate de Forumul OCDE privind practicile fiscale dăunătoare cu privire la aplicarea cerințelor de substanță economică — și Vietnamul, după ce evaluarea Forumului Global a constatat neconformarea la standardul privind schimbul de informații la cerere. Au fost eliminate Fiji, Samoa și Trinidad și Tobago, care respectă în prezent standardele internaționale convenite.
Anexa II cuprinde nouă jurisdicții: Belize, Insulele Virgine Britanice, Brunei Darussalam, Eswatini, Groenlanda, Iordania, Muntenegru, Maroc și Turcia. Antigua și Barbuda și Seychelles au fost eliminate din Anexa II după ce și-au îndeplinit angajamentele asumate.
Rețineți însă că listele nu sunt stabile. Revizuirea are loc, ca regulă, de două ori pe an, iar următoarea este prevăzută pentru octombrie 2026. Enumerarea de mai sus este cea în vigoare la data acestei analize; înainte de orice decizie, verificați lista la sursa primară — pagina Consiliului Uniunii Europene și textul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Forumul Global privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale evaluează, prin analize inter pares, în ce măsură fiecare jurisdicție implementează efectiv schimbul de informații — la cerere și automat. Rezultatul nu este o „listă neagră” în sens sancționator, ci un rating de conformare (conform, parțial conform, neconform). Aceste evaluări alimentează, la rândul lor, criteriile Uniunii — dar cele două exerciții rămân distincte, cu efecte juridice diferite.
Cum intră și cum iese o jurisdicție de pe listă. Grupul de lucru pentru codul de conduită evaluează jurisdicțiile pe criteriile de mai sus; cele care nu le îndeplinesc, dar își asumă angajamente concrete într-un calendar, ajung pe Anexa II. Dacă angajamentele sunt onorate, jurisdicția iese de pe listă — cazul Seychelles și Antigua și Barbuda în februarie 2026. Dacă nu sunt onorate, jurisdicția urcă pe Anexa I.
Cazul Turciei este instructiv pentru antreprenorul român. Includerea ei pe Anexa II a produs, sub textul inițial al legii române, o problemă comercială reală — cheltuielile cu partenerii turci deveniseră nedeductibile, deși relația comercială era perfect normală. Reacția a fost o modificare legislativă care a eliminat trimiterea la Anexa II. Lecția nu este că „nu se întâmplă nimic”, ci că efectul unei liste depinde de textul legii naționale care trimite la ea — iar acel text se poate schimba în ambele sensuri, uneori în câteva săptămâni.
Art. 25 alin. (4) lit. f¹) din Codul fiscal prevede nedeductibilitatea cheltuielilor efectuate ca urmare a unor tranzacții cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielii, este inclus în Anexa I a listei Uniunii. Două precizări esențiale, pe care le ratează majoritatea comentariilor:
Prima: textul inițial, introdus prin Legea nr. 296/2020, viza atât Anexa I, cât și Anexa II. Prin OUG nr. 13/2021, trimiterea la Anexa II a fost eliminată. Lista gri nu mai atrage nedeductibilitate.
A doua: pentru tranzacțiile efectuate începând cu 1 ianuarie 2021, nedeductibilitatea operează numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții fără scop economic. O achiziție reală de mărfuri, la preț de piață, de la un furnizor dintr-un stat de pe Anexa I, cu justificare economică documentată, nu devine nedeductibilă prin simplul fapt al localizării furnizorului.
Rămâne, evident, sarcina probei: scopul economic trebuie demonstrat, nu afirmat. Contract, corespondență comercială, transport, recepție, revânzare — documentația obișnuită a unei operațiuni reale.
Se spune, frecvent, că „plățile către jurisdicțiile de pe lista neagră se impozitează cu 50%”. Este fals.
Art. 224 din Codul fiscal prevede o cotă de 50% pentru anumite categorii de venituri obținute din România de nerezidenți, dar aplicarea ei presupune două condiții cumulative: (1) veniturile sunt plătite într-un cont dintr-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații; și (2) veniturile sunt plătite ca urmare a unor tranzacții calificate drept artificiale potrivit art. 11 alin. (3) din Codul fiscal.
ATENȚIE: Cota de 50% nu este legată de lista Uniunii Europene. Criteriul legal nu este apartenența la Anexa I, ci absența unui instrument de schimb de informații — un test complet diferit, care poate fi îndeplinit de state care nu figurează pe nicio listă și, invers, poate să nu fie îndeplinit de state aflate pe Anexa I, dar cu care România are un acord de schimb de informații. Iar chiar și atunci, cota se aplică doar dacă tranzacția este calificată drept artificială. O plată reală, cu scop economic, către un cont dintr-un stat fără instrument de schimb de informații nu atrage 50%. Confuzia dintre cele două teste produce, în practică, două tipuri de erori: reținerea nejustificată a 50% (cu prejudiciu comercial și litigii contractuale) și, în oglindă, ignorarea completă a riscului, acolo unde ambele condiții sunt efectiv îndeplinite.
Semnul distinctiv C1 vizează plățile transfrontaliere deductibile efectuate între două sau mai multe întreprinderi asociate, atunci când destinatarul se află într-o jurisdicție care nu impune impozit pe profit ori îl impune cu o cotă egală sau apropiată de zero, ori într-o jurisdicție inclusă pe o listă a jurisdicțiilor necooperante. Distincția tehnică este importantă:
Raportarea intervine numai dacă este îndeplinit și testul beneficiului principal — adică dacă obținerea unui avantaj fiscal este unul dintre beneficiile principale așteptate.
Raportarea intervine indiferent de testul beneficiului principal. Este suficient faptul obiectiv.
Cu alte cuvinte: o plată deductibilă către o entitate afiliată dintr-un stat de pe Anexa I este raportabilă DAC6 chiar dacă nu urmăriți niciun avantaj fiscal. Termenul de raportare este de 30 de zile, iar nedepunerea se sancționează.
Consiliul a convenit ca statele membre să aplice, față de jurisdicțiile din Anexa I, cel puțin o măsură defensivă de natură fiscală — din categoria: nedeductibilitatea cheltuielilor, aplicarea regulilor privind societățile străine controlate, majorarea reținerii la sursă, limitarea scutirii de participație — plus măsuri administrative sporite (documentare, monitorizare, risc de audit). România a ales calea nedeductibilității condiționate, descrisă mai sus.
Consecința practică pentru un grup cu operațiuni în mai multe state membre: aceeași jurisdicție poate atrage tratamente diferite în state diferite. O verificare per stat este obligatorie; nu extrapolați regimul românesc.
Legislația antispălare: o listă complet diferită. Legea nr. 129/2019 impune măsuri sporite de cunoaștere a clientelei pentru relațiile cu persoane din țări terțe cu risc ridicat, identificate prin lista Comisiei Europene. Rețineți: aceasta este o listă distinctă de lista fiscală a Consiliului, întocmită pe criterii de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, nu pe criterii de transparență fiscală. Un stat poate figura pe una și nu pe cealaltă. Consecințele sunt însă la fel de concrete: verificări suplimentare, documentare a sursei fondurilor, identificarea beneficiarului efectiv și verificarea în registrul beneficiarilor reali, aprobări la nivel superior în bancă, întârzieri.
Băncile practică de-risking: preferă să închidă o relație decât să gestioneze riscul. În practică, aceasta înseamnă conturi refuzate la deschidere, plăți blocate pentru clarificări, relații încheiate unilateral cu preaviz scurt, dificultăți de a găsi un înlocuitor. Niciuna dintre aceste decizii nu este un act administrativ fiscal și niciuna nu se contestă în contencios fiscal. Sunt decizii comerciale ale unor entități private, iar pentru o afacere care depinde de fluxuri de plată, ele pot fi mai costisitoare decât orice impozit.
Efectul se propagă, în plus, dincolo de relația directă. Banca dumneavoastră vă poate accepta fără rezerve, dar banca corespondentă prin care trece plata poate să nu o facă — iar decizia ei nu vă este comunicată și nu vă poate fi explicată. La fel, un client corporativ mare vă poate cere, în procesul propriu de conformare, să declarați dacă aveți entități sau relații în jurisdicții listate. Răspunsul afirmativ nu vă descalifică automat, dar deschide un dosar suplimentar pe care va trebui să îl susțineți cu documente.
Listele se schimbă — Vietnamul, în februarie 2026, este exemplul perfect: un partener comercial obișnuit, care devine peste noapte o problemă de conformare. Ordinea corectă a pașilor:
Regimul fiscal se apreciază la data înregistrării cheltuielii, respectiv la momentul plății. Operațiunile anterioare listării nu se recalifică retroactiv prin simpla adăugare pe listă.
Dacă operațiunile sunt reale, dovada este cea care păstrează deductibilitatea. Construiți dosarul acum, nu la inspecție.
Plățile deductibile către afiliați din jurisdicția respectivă pot deveni raportabile DAC6 fără testul beneficiului principal.
Informați proactiv instituția financiară, cu documentele operațiunii. O explicație oferită înainte de întrebare valorează mult mai mult decât una oferită după blocarea plății.
Nu doar fiscale: alt furnizor, altă rută contractuală, altă structură de plată. Uneori soluția corectă este pur operațională.
Mutarea precipitată a unei entități, tocmai în anul listării, este exact tiparul care atrage întrebări despre scopul aranjamentului — și poate declanșa impozitul la ieșire (art. 40³ din Codul fiscal) sau obligații de raportare suplimentare.
Nu. Trimiterea la Anexa II a fost eliminată din art. 25 alin. (4) lit. f¹) prin OUG nr. 13/2021. Anexa II este o listă de monitorizare a angajamentelor asumate, nu un temei de nedeductibilitate în dreptul român. Rămân, evident, cerințele obișnuite de justificare economică și de documentare, ca pentru orice cheltuială.
Nu automat — și, cel mai probabil, nu. Cota de 50% din art. 224 din Codul fiscal presupune două condiții cumulative: plata într-un cont dintr-un stat cu care România nu are instrument de schimb de informații și calificarea tranzacției drept artificială potrivit art. 11 alin. (3). Apartenența la lista Uniunii nu este, prin ea însăși, niciuna dintre cele două. Verificați separat existența instrumentului de schimb de informații și natura reală a tranzacției.
Din sursa primară: lista adoptată de Consiliu și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Verificarea se face la data operațiunii, nu la data controlului, iar dovada verificării merită păstrată la dosar. Revizuirile au loc, ca regulă, de două ori pe an — următoarea fiind anunțată pentru octombrie 2026.
Din perspectiva impozitului pe venit, nimic prin ea însăși: veniturile erau și rămân declarabile în România dacă sunteți rezident fiscal român. Ce se schimbă este atenția — a băncii care vă administrează contul, a băncii românești care primește transferul și a administrației fiscale, care primește oricum datele prin schimbul automat de informații. Dacă veniturile din acel cont nu au fost declarate până acum, listarea nu este cauza problemei, ci momentul în care ea devine vizibilă — iar de aici discuția se poate muta pe consecințele penale ale conturilor externe nedeclarate.
Acest articol are caracter strict informativ și nu constituie consultanță juridică sau fiscală. Situațiile individuale trebuie analizate punctual. Stadiul legislativ reflectat: 18 iulie 2026.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.