Modelul estonian nu este „zero impozit”, ci amânare. Iar pentru un rezident român care distribuie profitul, aritmetica iese — surprinzător pentru mulți — mai prost decât la un SRL românesc. Avantajul estonian există doar cât timp banii rămân în societate.
Un dezvoltator de software din Brașov, cu clienți în Germania și Olanda, a citit că „în Estonia profitul reinvestit nu se impozitează”. A obținut e-Residency în trei săptămâni, a înființat o societate estoniană într-o zi și a început să factureze de acolo.
După doi ani a vrut să scoată banii, ca să cumpere un apartament. Abia atunci a aflat trei lucruri: că distribuirea se impozitează în Estonia, că dividendul primit se impozitează încă o dată în România și că firma pe care o conducea singur, din Brașov, era — în lectura legii române — o societate română neînregistrată. Niciuna dintre aceste informații nu era ascunsă. Toate erau publice. Doar că nimeni nu i le pusese cap la cap. Punctul de pornire corect este ce a rămas legal din structurile internaționale în 2026.
Estonia nu are „zero impozit pe profit”. Are un impozit pe profitul distribuit.
Atât timp cât rămâne în societate, profitul reținut și reinvestit nu generează impozit.
Calculat ca 22/78 din suma netă distribuită. Dintr-un profit brut de 100 de euro, societatea poate distribui 78 și datorează 22 statului estonian.
Formula 22/78 derutează. Mecanica este însă simplă: impozitul reprezintă 22% din profitul brut — sau, privit din perspectiva acționarului, aproximativ 28,2% din suma netă încasată. Nu este o cotă mică. Este doar o cotă amânată, până la distribuire.
Cota de 14% (14/86) pentru distribuirile regulate a fost eliminată începând cu 1 ianuarie 2025. Toate distribuirile se impozitează uniform, la 22/78. Argumentul „dacă distribui constant, plătești mai puțin” nu mai există.
Riigikogu a adoptat, în decembrie 2025, amendamentele care au renunțat la trecerea la 24/76. Cota rămâne 22 (22/78) în 2026.
Abrogat de Riigikogu la 19 iunie 2025, înainte de a produce efecte. Singura majorare care a supraviețuit din acel pachet este TVA-ul, urcat la 24% de la 1 iulie 2025 și devenit permanent.
Reținem, deci, imaginea la iulie 2026: 0% pe profitul reinvestit, 22% (22/78) la distribuire, TVA standard 24%. Este util să observați și tendința: în ultimii doi ani, Estonia a majorat cota de la 20% la 22%, a eliminat singurul regim preferențial și a încercat — fără succes, dar a încercat — două majorări suplimentare. Nu este o jurisdicție care se îndreaptă spre o fiscalitate mai blândă, ci una care își apără un model, nu un nivel de impozitare.
e-Residency este o identitate digitală emisă de statul estonian, care permite semnarea electronică a documentelor, înființarea și administrarea online a unei societăți estoniene și accesul la serviciile publice digitale. Este un instrument administrativ util și, în felul lui, remarcabil. Este esențial însă să fiți exacți cu privire la ce nu este.
Nu vă schimbă statutul fiscal în niciun stat.
Nu este viză și nu vă permite să locuiți în Estonia.
Nu conferă drepturi politice.
Nici pe dumneavoastră, nici societatea pe care o administrați.
Autoritatea fiscală estoniană afirmă explicit acest lucru în propriile materiale: dacă un e-rezident administrează societatea din afara Estoniei, societatea estoniană va avea, probabil, un sediu permanent în statul respectiv, iar profitul obținut prin acel sediu se impozitează acolo.
ATENȚIE: Aceasta este capcana centrală pentru români, iar ea nu vine de la ANAF, ci din chiar logica sistemului estonian. O societate estoniană ale cărei decizii de management și comerciale se iau din România intră sub incidența art. 7 pct. 37 din Codul fiscal: locul conducerii efective fiind în România, societatea este rezidentă fiscal română și datorează impozit pe profit în România, pe rezultatul mondial, cu obligații de înregistrare și declarare aferente. Beneficiul amânării estoniene dispare, pentru că nu Estonia decide unde este societatea — o decid faptele. Iar faptele, într-o structură administrată de o singură persoană dintr-un birou din Brașov, sunt greu de contestat.
Dacă profitul rămâne în societate ani la rând, finanțând dezvoltare, angajări, produs, amânarea are valoare reală. Dacă distribuiți tot, în fiecare an, amânarea nu valorează nimic.
Unde regimul TVA intracomunitar funcționează previzibil.
Echipă, decizie, prezență — substanță. Nu neapărat fondatorul mutat acolo, dar cineva cu autoritate reală, care decide efectiv.
Cu rezidența fiscală schimbată corect și documentat.
Un al cincilea profil, mai rar și mai legitim decât se crede: fondatorul care are, efectiv, clienți, parteneri, dezvoltatori sau infrastructură în regiune. Societatea estoniană nu este un instrument fiscal, ci vehiculul natural al unei afaceri care există acolo.
Ceea ce nu funcționează: fondator rezident român, clienți europeni, societate estoniană administrată de la distanță, cu intenția declarată de a distribui profitul către România. În acest scenariu, structura adaugă costuri și riscuri fără a produce niciun avantaj.
Testul intern este mereu același: dacă factorul fiscal ar fi neutru, ați mai constitui societatea în Estonia? Dacă răspunsul este da, structura are o rațiune de afaceri care rezistă la orice analiză antiabuz. Dacă răspunsul este nu, ați identificat deja problema — indiferent cât de convingător sună prezentarea furnizorului de servicii de înființare.
Aici trebuie spus lucrul incomod. Din 2025, Estonia nu mai reține impozit la sursă pe dividendele plătite nerezidenților. Impozitarea are loc exclusiv la nivelul societății, prin cota de 22/78. Consecința pentru un asociat persoană fizică rezident în România este directă: dividendul ajunge la dumneavoastră fără impozit estonian reținut de la dumneavoastră — deci fără nimic de creditat în România.
România impozitează dividendul primit din străinătate cu cota aplicabilă veniturilor din dividende, majorată la 16% pentru dividendele distribuite începând cu 1 ianuarie 2026 prin Legea nr. 141/2025. Creditul fiscal extern prevăzut la art. 131 din Codul fiscal se acordă pentru impozitul plătit în străinătate de persoana fizică, dovedit cu documente emise de autoritatea fiscală străină — nu pentru impozitul plătit de societate.
Poziția prudentă, pe care o susțin, este că acest credit nu se acordă: nu există un impozit estonian plătit de dumneavoastră pe care să îl creditați. Este corect însă să spun și că practica administrativă pe acest punct nu este clarificată printr-o poziție publică a ANAF. Un calcul care mizează pe credit mizează, deci, pe o incertitudine — iar sarcina de a o susține vă revine dumneavoastră, nu consultantului care v-a vândut structura.
Pe cifre, pornind de la un profit brut de 100 de euro:
Profit brut: 100.
Impozit la nivelul societății, la distribuire (22/78): 22.
Sumă distribuibilă: 78.
Impozit pe dividende în România (16%): 12,48.
Rămâne asociatului: 65,52.
Profit brut: 100.
Impozit pe profit (16%): 16.
Sumă distribuibilă: 84.
Impozit pe dividende în România (16%): 13,44.
Rămâne asociatului: 70,56.
Comparația este strict ilustrativă și ignoră contribuțiile sociale de sănătate, deductibilitățile și diferențele de bază impozabilă. Ea arată însă direcția: pentru un rezident român care distribuie profitul, societatea estoniană nu produce un rezultat mai bun decât un SRL românesc plătitor de impozit pe profit. Avantajul estonian există doar cât timp banii rămân în societate.
De la 1 ianuarie 2026:
Venituri anuale, față de 250.000 de euro anterior.
A rămas o cotă unică de 1% pe venituri.
Salariatul cu normă întreagă este o condiție de acces, nu o formalitate.
Societățile care în 2025 aveau venituri între 100.000 și 250.000 de euro trec, din 2026, la impozit pe profit de 16%.
Pentru o afacere digitală sub plafon, cu costuri mici, microîntreprinderea rămâne — pe pură aritmetică — greu de bătut de orice structură străină. Peste plafon, discuția se mută la impozitul pe profit, iar comparația de mai sus devine relevantă. Dacă discuția este despre un grup, nu despre o singură societate, ea se poartă separat: holding românesc sau străin.
Pentru serviciile prestate către persoane impozabile din alte state membre, locul prestării este, ca regulă, la beneficiar, iar taxa se datorează de acesta prin taxare inversă. Practic, pentru un furnizor de servicii digitale B2B, cota standard de TVA a statului de înregistrare — 24% în Estonia din 1 iulie 2025, respectiv cota standard din România — este aproape irelevantă: factura pleacă fără TVA în ambele cazuri, cu mențiunea de taxare inversă și cu verificarea codului de TVA al clientului.
Cota estoniană devine relevantă în alte situații: vânzări către consumatori finali, prestări către clienți din același stat, comerț cu bunuri. Iar acolo unde apare TVA de facturat către consumatori din mai multe state membre, regimurile speciale — inclusiv ghișeul unic — funcționează identic, indiferent de statul de înregistrare. Concluzia practică: TVA-ul nu este, în sine, un argument nici pentru, nici împotriva Estoniei. Cine alege o jurisdicție pe criteriul cotei de TVA, într-o afacere B2B intracomunitară, alege pe un criteriu care nu se aplică.
Ce contează, în schimb, este pragul de înregistrare și disciplina declarativă: obligațiile de raportare intracomunitară, verificarea validității codurilor de TVA ale clienților și corelarea între facturare și declarații. Într-o structură cu două jurisdicții, aceste obligații se dublează — iar erorile de acest tip, banale în aparență, sunt exact cele care declanșează primele întrebări din partea administrațiilor fiscale.
Nu vă pot da cifre de piață pe care să nu le fi verificat, dar vă pot da lista componentelor: contabilitate lunară estoniană, adresa juridică și serviciul de persoană de contact (obligatoriu pentru societățile fără administrator rezident în Estonia), raportare anuală, înregistrare și declarații de TVA acolo unde este cazul, consultanță fiscală în două jurisdicții — pentru că veți avea, inevitabil, o problemă românească și una estoniană — și, dacă structura este reală, costul substanței: oameni, spațiu, decizie.
La acestea se adaugă un cost invizibil: complexitatea. Fiecare distribuire, fiecare împrumut de la asociat, fiecare cheltuială considerată „nelegată de activitate” în dreptul estonian poate genera o obligație fiscală imediată în Estonia, în afara oricărei distribuiri formale de dividende. Sistemul estonian are propriile reguli antiabuz, iar ele nu sunt blânde.
Nu. e-Residency este o identitate digitală. Nu vă conferă rezidență fiscală, drept de ședere, viză sau cetățenie. Rezidența fiscală se determină după criteriile legislației fiecărui stat — în România, după art. 7 pct. 28 din Codul fiscal — și se probează cu certificat de rezidență emis de autoritatea fiscală, nu cu un card de e-rezident.
În Estonia, ca regulă, nu — asta este esența sistemului. În România, însă, întrebarea rămâne deschisă pe două paliere: dacă societatea este condusă din România, ea este rezidentă fiscal română și profitul se impozitează aici indiferent de distribuiri; iar dacă sunt îndeplinite condițiile art. 40⁵ din Codul fiscal privind societățile străine controlate, anumite venituri nedistribuite pot fi impozitate direct la nivelul dumneavoastră.
Da, dar regimul lui trebuie analizat în ambele state, iar Estonia este aici mai puțin permisivă decât se crede. Potrivit administrației fiscale estoniene, remunerația plătită unui membru nerezident al organului de conducere sau de control al unei societăți estoniene se impozitează în Estonia — cu impozit pe venit (22%) și cu contribuția socială estoniană (social tax, 33%), datorată de societate — indiferent de locul în care se desfășoară efectiv activitatea și indiferent de locul de desfășurare a activității societății; persoana trebuie înregistrată de societate în registrul angajărilor. Pe de altă parte, remunerația membrilor organului de conducere are, în convențiile de evitare a dublei impuneri, un articol propriu, iar dacă munca se prestează efectiv din România calificarea se poate schimba complet. Este exact tipul de întrebare la care un răspuns generic face mai mult rău decât bine.
Nu o ignorați și nu o „închideți repede” — lichidarea generează ea însăși fluxuri raportabile și întrebări despre anii anteriori. Prima etapă este o analiză onestă a locului conducerii efective pentru fiecare an în care societatea a funcționat. În funcție de rezultat, opțiunile sunt: înregistrarea în România și regularizarea perioadelor deschise, construirea unei substanțe reale în Estonia de acum înainte, sau restructurarea ori relocarea societății către un vehicul care corespunde faptelor. Toate trei se fac cu documente, nu cu speranțe.
Acest articol are caracter strict informativ și nu constituie consultanță juridică sau fiscală. Situațiile individuale trebuie analizate punctual. Stadiul legislativ reflectat: 18 iulie 2026.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.