Structura nu este ilegală prin ea însăși. Este, de cele mai multe ori, ineficace — pentru că nu produce efectul fiscal pentru care a fost cumpărată. Iar între „ineficace” și „evaziune” distanța se măsoară în documente false și disimulare activă, o distanță pe care mulți o parcurg fără să-și dea seama.
Un client vine cu un dosar impecabil la prima vedere: societate într-o jurisdicție cu impozit zero, certificat de înregistrare, un director local, un contract de administrare, un cont bancar deschis. Costul total al montajului: câteva mii de euro pe an. Întrebarea lui: „este legal?”.
Răspunsul onest cere o singură verificare — cine ia, de fapt, deciziile. Când reiese că toate deciziile comerciale se iau dintr-un birou din Brașov, prin e-mail și WhatsApp, iar „directorul local” semnează ce i se trimite, discuția despre legalitate se încheie. Structura nu este ilegală prin ea însăși; ea este pur și simplu ineficace, pentru că nu produce efectul fiscal pentru care a fost cumpărată.
Modelul clasic al „firmei offshore” a funcționat pe trei premise: administrațiile fiscale nu aveau informații despre conturile din străinătate, tratatele fiscale se aplicau mecanic, iar forma juridică a unei societăți era greu de contestat. Toate trei au căzut.
Prin standardul comun de raportare (CRS) și Directiva 2014/107/UE (DAC2), ANAF primește anual, automat, informații despre conturile financiare deținute de rezidenții români în peste 100 de jurisdicții — solduri, dobânzi, dividende, încasări brute. Din 2026, OUG nr. 71/2025 (transpunerea DAC8) extinde mecanismul la criptoactive. Registrele beneficiarilor reali au adăugat un al doilea strat: identitatea persoanei din spatele structurii nu mai este, ca regulă, o informație privată.
Proiectul BEPS al OCDE și, în dreptul Uniunii, Directiva (UE) 2016/1164 (ATAD) au introdus în legislațiile naționale un set omogen de instrumente: regula generală antiabuz, regulile privind societățile străine controlate, impozitarea la ieșire, limitarea deductibilității dobânzilor. România le-a transpus în Codul fiscal — regula generală antiabuz la art. 40⁴, societățile străine controlate la art. 40⁵, impozitul la ieșire la art. 40³.
Prin Convenția multilaterală (MLI), ratificată de România prin Legea nr. 5/2022, majoritatea convențiilor de evitare a dublei impuneri au fost modificate pentru a include testul scopului principal. Beneficiul unei convenții nu mai este automat: el poate fi refuzat dacă obținerea lui a fost unul dintre scopurile principale ale aranjamentului.
Concluzia practică: în 2026 nu mai există un avantaj fiscal derivat din simpla înregistrare într-o jurisdicție. Avantajul, dacă există, derivă din activitate reală desfășurată acolo. Restul este cost.
Nu există o listă legală unică a ceea ce înseamnă substanță economică reală, dar autoritățile fiscale — și instanțele — se uită, constant, la aceleași elemente.
Adecvat activității. Nu o adresă de corespondență partajată cu alte două sute de societăți, ci un birou în care se lucrează efectiv.
Angajat sau contractat local, cu competența necesară activității declarate. O societate care „gestionează licențe de software” are nevoie de cineva care înțelege licențele de software.
Nu doar semnate acolo. Consiliul se întrunește efectiv în jurisdicție, deliberează, are procese-verbale care reflectă o dezbatere reală, iar administratorii au autoritatea și informația necesare pentru a decide.
Societatea suportă riscul economic al activității sale și deține activele necesare. Dacă riscul rămâne, în fapt, la o altă entitate a grupului, profitul urmează riscul.
Substanța se vede în contul de profit și pierdere: salarii, chirie, utilități, servicii profesionale. O societate cu profit de un milion de euro și cheltuieli de operare de opt mii nu are substanță — are o factură.
Încheiate și negociate local, cu contrapartide reale, la prețuri de piață.
Substanța nu se declară; se probează. Iar proba se construiește în timp real, nu retroactiv, în cursul unei inspecții.
Este primul test și, în practica românească, cel mai frecvent decisiv. Potrivit art. 7 pct. 37 din Codul fiscal, o persoană juridică străină al cărei loc al conducerii efective se află în România este rezidentă fiscal în România — cu impozitarea profitului mondial aici. Criteriul nu este locul înregistrării, ci locul în care se iau, în substanță, deciziile de management și cele comerciale. ANAF a publicat un ghid dedicat, iar procedura are formulare proprii: chestionarul aprobat prin OMF nr. 577/2021 și declarația de înregistrare 016. O societate „din Dubai” condusă din Brașov este, în lectura legii române, o societate română care nu s-a înregistrat.
Pentru veniturile pasive — dividende, dobânzi, redevențe — convențiile și directivele europene rezervă beneficiile fiscale beneficiarului efectiv, adică celui care are dreptul de a folosi și de a se bucura de venit, fără obligația de a-l transfera mai departe. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele cunoscute drept „hotărârile daneze” (C-115/16 și celelalte, 26 februarie 2019) a consacrat că o societate-conductă, care primește venitul doar pentru a-l retransmite, nu este beneficiar efectiv, iar abuzul de drept se opune beneficiului directivei chiar în absența unei norme naționale exprese.
Introdus prin MLI, testul refuză beneficiul convenției dacă, având în vedere toate faptele relevante, este rezonabil să se concluzioneze că obținerea acelui beneficiu a fost unul dintre scopurile principale ale aranjamentului — cu excepția cazului în care acordarea lui este conformă cu obiectul și scopul dispoziției. Este un test subiectiv, aplicat pe fapte obiective: cronologia constituirii, corespondența internă, materialele de prezentare ale consultantului.
În dreptul intern, art. 11 din Codul fiscal permite autorităților să nu ia în considerare o tranzacție fără scop economic sau să reîncadreze forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul ei economic. Pentru impozitul pe profit, art. 40⁴ transpune regula generală antiabuz din ATAD. Efectul este același: forma cedează în fața fondului.
ATENȚIE: Aceste teste nu se exclud. Ele se aplică în cascadă și independent. O structură poate trece testul beneficiarului efectiv și să cadă la locul conducerii efective. Poate avea substanță suficientă în jurisdicția-gazdă și totuși să i se refuze beneficiul convenției pe PPT. Iar dacă societatea străină este controlată de un contribuabil român și obține venituri preponderent pasive, impozitate sub jumătate din nivelul românesc, regulile privind societățile străine controlate (art. 40⁵ din Codul fiscal) pot atrage impozitarea veniturilor ei nedistribuite direct la nivelul asociatului român — indiferent dacă s-a distribuit vreun dividend. Un singur test eșuat este suficient pentru a anula întregul beneficiu.
Adresă de corespondență, zero angajați, zero costuri operaționale. Eșuează la primul test de substanță.
O persoană care apare în registru și semnează documente pregătite în altă parte. Corespondența — care se obține — arată cine decidea în realitate.
Cel mai frecvent tipar românesc: fondatorul, rezident în România, conduce societatea străină de la biroul lui. Serverele, adresele IP, semnăturile electronice și metadatele documentelor spun povestea completă.
„Servicii de consultanță în management” facturate lunar, cu sumă rotundă, fără livrabile. Prima întrebare a inspectorului: ce anume s-a livrat, cine a lucrat, cât timp?
Banii ies din România ca deductibil și se întorc, sub altă formă, la aceeași persoană. Este exact tiparul pe care îl vizează semnele distinctive DAC6.
Sunt legitime — și, uneori, necesare — în situații care au o rațiune de afaceri identificabilă independent de fiscalitate.
Societate locală pentru că acolo sunt clienții, angajații, licențele sau contractele publice.
Protecția și exploatarea PI, când dezvoltarea și managementul se fac efectiv acolo, cu echipă și decizie proprie.
Investitorii cer un vehicul într-o jurisdicție cu drept societar previzibil și practică de exit cunoscută.
Care exercită efectiv funcții de acționar: alocă capital, numește administratori, monitorizează participațiile. Comparația dintre un holding românesc și unul străin se face pe fapte, nu pe modă.
Între linii de activitate, cu capitalizare și guvernanță proprii.
Elementul comun: în fiecare dintre aceste cazuri, structura ar exista și dacă factorul fiscal ar fi neutru. Acesta este testul intern pe care merită să-l aplicați înainte de a plăti primul onorariu.
Discuția publică despre offshore ignoră aritmetica. Substanța reală înseamnă chirie, salarii, contribuții sociale, contabilitate locală, audit acolo unde e cerut, consultanță fiscală în două jurisdicții, documentație de prețuri de transfer pentru tranzacțiile intragrup, timp de management petrecut fizic în jurisdicție. La acestea se adaugă costurile pe care nimeni nu le bugetează: complexitatea bancară, întârzierile de conformare, riscul de reevaluare.
Nu vă pot da o cifră universală — depinde de jurisdicție și de activitate. Vă pot da însă regula de decizie: dacă economia fiscală anuală estimată nu depășește confortabil costul substanței reale, structura nu are sens economic. Iar dacă răspunsul este „facem structura fără substanță, ca să iasă socoteala”, atunci socoteala nu iese — ați cumpărat un risc, nu o economie.
Mai există un cost pe care îl subestimează aproape toată lumea: costul de ieșire. O structură fără substanță nu se desființează gratuit. Dezmembrarea ei ridică întrebări retroactive — ce s-a întâmplat cu profiturile acumulate, cum se repatriază, ce regim au distribuirile din anii anteriori, ce declarații trebuiau depuse și nu au fost. În practică, momentul în care clientul decide să „închidă tot” este exact momentul în care problema fiscală devine vizibilă, pentru că lichidarea, transferul activelor sau retragerea fondurilor generează fluxuri raportabile. Structura care „nu costă nimic cât stă” poate costa considerabil în anul în care dispare. De aceea, analiza corectă se face înainte de constituire, nu după.
A societății străine, pe criteriul locului conducerii efective: impozit pe profit în România pe profitul mondial, pentru perioadele nedeclarate.
Calculate pentru toată perioada în care dreptul de a stabili creanțe fiscale nu s-a prescris.
Și aplicarea cotelor interne la reținerea la sursă, cu penalități la nivelul plătitorului român. Separat, o plată către o jurisdicție necooperantă are propriile consecințe.
Și sancțiunile din legislația antispălare, plus riscul de închidere a conturilor bancare.
Atunci când la structură se adaugă disimularea activă: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile constituie infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Diferența dintre o structură ineficace și o infracțiune nu este jurisdicția aleasă, ci existența unei acțiuni de ascundere — documente antedatate, contracte fictive, declarații neconforme, interpuși. Este exact linia dintre fiscal și penal.
Este important să fiți exacți aici: a deține o societate într-o jurisdicție cu impozit redus nu este infracțiune. A conduce din România o societate străină și a nu declara nimic, ascunzând sursa impozabilă, este altceva.
Nu, prin el însuși. Contează dacă directorul decide efectiv: dacă are competența, informația și autoritatea de a spune „nu” asociatului. Un director care execută instrucțiuni primite din România confirmă, nu infirmă, locul conducerii efective în România. Proba se face cu procese-verbale reale, corespondență, calendare, mandate bancare.
Posibil, da. Regulile privind societățile străine controlate (art. 40⁵ din Codul fiscal) pot atrage impozitarea în România a anumitor venituri nedistribuite ale societății controlate, independent de distribuire. Separat, dacă locul conducerii efective este în România, societatea însăși este rezidentă fiscal aici, iar profitul se impozitează integral, indiferent de distribuiri.
Nu. Obligația fiscală este a dumneavoastră, iar răspunderea contravențională și, după caz, penală este personală. Materialele de marketing ale unui furnizor de structuri nu sunt apărare; în practică, ele devin uneori probă privind scopul aranjamentului. Un al doilea aspect: aranjamentul poate fi raportabil DAC6, iar obligația de raportare vă poate reveni chiar dumneavoastră dacă intermediarul nu o îndeplinește.
Propunerea ATAD 3 („Unshell”), care viza societățile-paravan, a fost abandonată. La 24 iunie 2026, Comisia a prezentat un pachet de simplificare fiscală format din două propuneri — un „omnibus” pe fiscalitate directă și reformarea (recast) Directivei privind cooperarea administrativă, care codifică într-un singur instrument cele nouă directive DAC succesive. Important pentru discuția despre offshore: indicatorii de substanță din „Unshell” nu au fost preluați în reformare. Textul propus lasă dezvoltarea criteriilor de substanță aferente semnului distinctiv D2 în seama unui act de punere în aplicare al Consiliului, într-un termen de cinci ani. Iar pachetul este, deocamdată, o propunere: adoptarea cere unanimitate în Consiliu, deci calendarul rămâne deschis. Concluzia de fond nu se schimbă: testele de substanță se aplicau și se aplică prin dreptul intern, prin ATAD și prin convenții. „Unshell” urma doar să sistematizeze o practică deja existentă.
Acest articol are caracter strict informativ și nu constituie consultanță juridică sau fiscală. Situațiile individuale trebuie analizate punctual. Stadiul legislativ reflectat: 18 iulie 2026.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.