Ați trecut printr-o inspecție fiscală, ați plătit sau ați contestat, dosarul părea închis — și, după un an sau doi, ANAF anunță că revine: aceeași perioadă, aceleași impozite. Regula legală spune însă contrariul: inspecția se efectuează o singură dată. Revenirea este excepția — permisă doar în două situații, cu condiții stricte și cu acte care pot fi atacate.
Prima reacție a multor contribuabili este resemnarea: „dacă vor, pot oricând”. Este exact reacția greșită — și cea care transformă o excepție îngustă într-o practică tolerată.
Art. 118 alin. (3) din Codul de procedură fiscală consacră principiul unicității inspecției: inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanță fiscală și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Rațiunea este securitatea juridică: un control finalizat printr-un raport și o decizie (sau printr-o decizie de nemodificare a bazei de impozitare) epuizează dreptul organului fiscal de a examina din nou aceeași materie.
Ce protejează principiul: perioada și tipul de creanță deja verificate. TVA pe 2021–2022, odată inspectat și închis, nu mai poate fi inspectat încă o dată în afara excepțiilor legale.
Ce nu protejează: alte tipuri de creanțe (după un control de TVA, o inspecție pe impozitul pe profit pentru aceeași perioadă nu încalcă unicitatea), alte perioade, precum și formele de control care nu sunt inspecție fiscală — controlul inopinat și controlul antifraudă, verificarea documentară sau o simplă notificare de conformare. Acestea nu „consumă” unicitatea, dar nici nu pot fi folosite ca inspecții deghizate pentru a stabili din nou obligații pe o perioadă închisă.
Tot aici se cuvine o precizare de calendar: inspecția — și orice revenire asupra perioadei — se poate desfășura numai înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani a dreptului de a stabili creanțe fiscale (art. 110), care curge, ca regulă, de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația.
Conducătorul organului de inspecție poate decide reverificarea unor tipuri de obligații fiscale pentru o anumită perioadă impozabilă numai ca urmare a apariției unor date suplimentare necunoscute organului la data efectuării inspecției, de natură să influențeze rezultatele acesteia (art. 128 alin. (1)).
Ce sunt „datele suplimentare”. Legea le definește limitativ ca informații, documente sau alte înscrisuri obținute ulterior: din controale inopinate la alți contribuabili, comunicate de organele de urmărire penală ori de alte autorități publice sau obținute în orice mod de organul de inspecție — cu condiția esențială să fie de natură să modifice rezultatele inspecției anterioare (art. 128 alin. (2)). Exemple tipice: facturi și contracte ridicate de la un partener comercial cu ocazia unui control ulterior, constatări dintr-un dosar penal privind un furnizor, informații primite prin schimbul internațional de date.
Decizia de reverificare — act obligatoriu și atacabil separat. Reverificarea nu poate începe informal. Organul de inspecție este obligat să vă comunice decizia de reverificare — act administrativ-fiscal care se comunică în regimul avizului de inspecție (art. 122 alin. (2)–(6): în principiu cu 30 de zile înainte pentru marii contribuabili, 15 zile pentru ceilalți) și care ține loc de aviz; un aviz separat nu se mai emite (art. 128 alin. (3)). Decizia trebuie motivată și poate fi contestată distinct, în condițiile Codului — în 45 de zile de la comunicare, potrivit art. 268–270.
Aici se câștigă sau se pierde apărarea: decizia de reverificare trebuie să indice datele suplimentare concrete pe care se sprijină. O decizie care invocă generic „informații noi”, fără să arate ce anume a apărut, când și de ce nu putea fi cunoscut la primul control, este vulnerabilă.
ATENȚIE. Decizia de reverificare necontestată în 45 de zile rămâne definitivă în plan administrativ, iar nelegalitatea începerii reverificării se invocă ulterior mult mai greu. Tratați acest act cu aceeași seriozitate ca pe o decizie de impunere: contestați-l în termen dacă temeiul este șubred, cereți în scris precizarea „datelor suplimentare” și nu vă mulțumiți cu formulări generice. Pasivitatea din această fază se plătește la finalul reverificării, când sumele sunt deja stabilite.
Din definiția legală și din jurisprudență rezultă un catalog clar de false „date suplimentare”. Fiecare dintre ele este, în practică, un motiv de anulare.
Reevaluarea acelorași documente, aflate la dosar încă de la primul control, nu este o dată nouă — este o a doua lectură a acelorași acte.
Opinii ale direcțiilor de specialitate, precizări metodologice, schimbări de practică administrativă apărute după control. Instanțele au anulat decizii de reverificare întemeiate exclusiv pe o opinie juridică obținută ulterior de organul fiscal, reținând că o nouă interpretare nu este o dată suplimentară.
Dacă înscrisurile erau accesibile la primul control cu diligențe normale, inspecția nu își poate acoperi propria superficialitate printr-un al doilea control.
Fără elemente factuale noi care să modifice rezultatele inspecției, existența unui dosar sau a unui obiectiv de colectare nu deschide dreptul de revenire.
Dacă legalitatea impunerii pe o perioadă a fost stabilită printr-o hotărâre definitivă, autoritatea de lucru judecat blochează revenirea pe aceleași chestiuni.
A doua situație în care ANAF revine este, paradoxal, consecința unei victorii parțiale a contribuabilului: contestația administrativă admisă prin desființarea deciziei de impunere (art. 279). Desființarea nu închide definitiv disputa — organul de inspecție reface inspecția, emițând un nou act. Regulile sunt însă stricte.
Refacerea vizează exclusiv perioadele, obligațiile și aspectele care au determinat desființarea, cu respectarea întocmai a considerentelor deciziei (art. 129). Poziția oficială a structurii de soluționare este în același sens: refacerea nu poate viza alte situații de fapt, alte contracte sau tranzacții decât cele din prima inspecție.
Refacerea se efectuează de o altă echipă decât cea care a încheiat actul desființat (art. 129) — garanție legală de imparțialitate, frecvent ignorată în practică și, tocmai de aceea, primul lucru de verificat.
În propria cale de atac nu vi se poate crea o situație mai grea (art. 276 alin. (3)): noul act nu poate stabili obligații mai mari decât cele din actul desființat, pentru aceeași perioadă și același obiect.
Pentru un tip de creanță și o perioadă, soluția de desființare poate fi pronunțată o singură dată (art. 279); mecanismul nu poate deveni un carusel de controale repetate.
Decizia de desființare se pune în executare în 30 de zile de la comunicare, iar noul act vizează strict aceeași perioadă și același obiect (art. 279). Codul nu fixează un termen-limită special pentru finalizarea refacerii, dar aceasta rămâne ținută de prescripție și de regulile privind durata inspecției (art. 126).
Distincția practică față de reverificare: la refacere nu este nevoie de „date suplimentare” — temeiul este chiar decizia de soluționare —, dar perimetrul este mult mai îngust: doar ce s-a desființat, doar cum spune decizia, fără sume mai mari.
Nici reverificarea, nici refacerea nu resetează prescripția. Termenul de 5 ani (art. 110) curge de la momentul său legal, iar suspendările sunt limitativ prevăzute de art. 111: între altele, pe perioada dintre începerea inspecției și emiterea deciziei — dar numai dacă inspecția s-a încadrat în durata legală (art. 111 alin. (2) lit. b)). O inspecție inițială care a depășit termenele nu a suspendat prescripția, iar timpul scurs până la reverificare sau refacere se socotește integral.
Consecința practică: la fiecare revenire a ANAF, primul calcul este cel al prescripției, an fiscal cu an fiscal. Nu de puține ori, perioada „redeschisă” este deja, în tot sau în parte, prescrisă — iar obligațiile stabilite pentru ea sunt anulabile pentru acest singur motiv.
Adăugați și regula duratei: o inspecție (inclusiv refăcută) care nu se finalizează în dublul duratei legale — 180, 90 sau 45 de zile, după categoria contribuabilului — încetează de drept, fără raport și fără decizie, și nu poate fi reluată decât o singură dată (art. 126). La a doua rundă, aceste termene se numără cu aceeași rigoare ca la prima.
RIF-ul, decizia, anexele, opisul documentelor predate, notele explicative, punctul de vedere, mențiunile din registrul unic de control. Ele delimitează ce a fost verificat și ce se știa la data inspecției — proba centrală că „datele suplimentare” nu sunt deloc noi.
Care sunt datele suplimentare, de la cine provin, de ce nu erau cunoscute la primul control — sau, la refacere, care sunt considerentele deciziei de soluționare care o justifică și de ce echipa este alta.
Distinct de orice decizie de impunere ulterioară. Motive tipice: lipsa datelor suplimentare reale, motivare generică, aspecte deja tranșate, prescripția, necomunicarea legală a deciziei.
Viciul reverificării sau al refacerii (echipă identică, depășirea limitelor desființării, sume mai mari) se răsfrânge asupra actelor subsecvente și se invocă din nou, ca motiv de anulare — inclusiv prin punctul de vedere la proiectul noului raport.
După procedura prealabilă: acțiune în anulare în 6 luni de la comunicarea deciziei de soluționare, la tribunal sau la curtea de apel după pragul de 3.000.000 lei — cu avantajul confirmat de ÎCCJ (Decizia RIL nr. 20/2023) că motivele de nelegalitate nu sunt limitate la cele din contestație. La sume mari, dublați acțiunea cu cererea de suspendare a executării (art. 14–15 din Legea nr. 554/2004).
Durata cumulată a controalelor, blocajele operaționale, garanțiile constituite — utile atât la suspendare, cât și într-o eventuală discuție despre răspunderea organului fiscal.
Regulile de mai sus au corespondent și în controlul dedicat persoanelor fizice: verificarea situației fiscale personale se efectuează, la rândul ei, o singură dată pentru impozitul pe venit și pentru fiecare perioadă impozabilă, revenirea fiind posibilă tot numai pe baza unor date suplimentare necunoscute la data verificării (art. 138 Cod procedură fiscală).
Persoanele fizice vizate de verificări ale averii — inclusiv cele derulate de structurile antifraudă, cu perspectiva impozitării cu 70% a veniturilor cu sursă neidentificată — au deci aceeași linie de apărare: unicitatea verificării, contestarea revenirii nemotivate și calculul atent al prescripției. Datele din declarația de patrimoniu și de venituri, odată depuse și analizate, fac parte din ce organul fiscal „a cunoscut” la prima verificare.
ATENȚIE. Arhivați dosarul fiecărui control ca și cum revenirea ar fi certă: RIF și decizii, opisuri semnate ale documentelor predate, corespondența din SPV, notele explicative date, registrul unic de control completat la zi. În litigiile privind reverificarea câștigă cine poate proba ce anume a avut organul fiscal la dispoziție la primul control. Fără această arhivă, afirmația ANAF că „nu a cunoscut” anumite date devine greu de combătut — cu ea, devine adesea insustenabilă.
Da. Unicitatea operează pe fiecare tip de creanță în parte: inspecția de TVA nu consumă dreptul de a verifica impozitul pe profit pentru aceeași perioadă. Nu este o reverificare și nu necesită date suplimentare. Verificați însă întotdeauna prescripția pentru perioada vizată și dacă noul control nu reia, în fapt, constatări deja tranșate.
Nu în sine: controlul antifraudă și controlul inopinat sunt forme de control distincte de inspecția fiscală și nu intră, formal, sub regula unicității. Devine problematic dacă un asemenea control este folosit ca inspecție deghizată — finalizată cu stabilirea de obligații pe perioada închisă — sau dacă rezultatele lui sunt invocate ulterior drept „date suplimentare” deși nu aduc nimic factual nou. Fiecare situație se analizează pe acte.
Nu. Refacerea are loc în propria dumneavoastră cale de atac, iar situația nu vă poate fi agravată: noul act se limitează la perioadele și aspectele desființate și la considerentele deciziei de soluționare, fără obligații mai mari decât cele din actul desființat. O „refacere” care extinde perioada, adaugă tranzacții noi sau majorează sumele este atacabilă pentru depășirea limitelor legale.
Decizia de desființare se pune în executare în 30 de zile de la comunicare, iar refacerea trebuie să rămână înăuntrul termenului de prescripție — calculat fără vreo „resetare” și cu suspendările verificate strict. În practică, refaceri târzii sau prelungite excesiv se sancționează prin invocarea prescripției și a regulilor privind durata inspecției; fiecare lună de întârziere a organului fiscal lucrează, aici, în favoarea contribuabilului.
Material informativ, actualizat la 17 iulie 2026. Nu constituie consultanță juridică sau fiscală; situațiile individuale trebuie analizate punctual.
Termenele curg din momentul comunicării. O primă discuție clarifică ce vi se reproșează, ce trebuie să justificați și cum se construiește apărarea — înainte ca o estimare să devină o decizie de impunere.